LIVE: ZF Produs în România: Care sunt investiţiile pe care le are în plan Liberty Galaţi, fostul Sidex? Ce strategii de extindere are Auchan România şi cum ajung producătorii români pe rafturile hypermarketurilor? O discuţie cu Sanjeev Gupta, Executive Chairman GFG Alliance & LIBERTY Steel Group şi Tiberiu Dăneţiu, director de marketing Auchan România
Companii

Echipele mari au în spate lideri puternici. Ce ar trebui să înveţe din sport liderii de business?

„Vă place sportul? Practicaţi vreun sport?” sunt întrebări nelipsite din „arsenalul” meu la interviurile de angajare. Nu urmăresc să verific starea de sănătate a candidatului, nici să măsor armonia dintre minte şi trup, ci mă interesează mai ales dorinţa şi abilităţile sale de lucru în echipă. Devin rezervat dacă aflu că persoana din faţa mea nu practică niciun fel de sport, interesat dacă aflu că practică un sport individual, însă sunt cu adevărat entuziasmat de candidaţii care practică sporturi de echipă. De ce? Sporturile de echipă implică eforturi comune ale jucătorilor pentru a relaţiona cu succes unii cu ceilalţi, devenind astfel mai buni la munca în echipă şi deci, active mai valoroase pentru organizaţia din care fac parte.

Conducerea unei organizaţii are numeroase asemănări cu conducerea unei echipe sportive. Companiile sunt formate din oameni, iar liderii de business sunt responsabili cu atragerea celor mai buni oameni şi exercitarea unei influenţe benefice asupra acestora, totul pentru a maximiza performanţa echipei ca întreg. Cele mai bune performanţe nu se vor atinge prin punerea laolaltă a celor mai capabili indivizi, ci prin construirea unei echipe eterogene din membri perfect complementari. Făcând o paralelă cu profesia mea de bază, cea de evaluator, ne putem inspira din principiul de bază conform căruia valoarea ansamblului este mai mare decât suma componentelor. Diferenţa dintre cele două reprezintă rezultatul leadership-ului. Cu cât valoarea „adăugată” este mai mare, cu atât mai puternic este leadership-ul.

Cu o investiţie de cca. 350 milioane de euro în jucători de marcă pe parcursul ultimelor două sezoane, una dintre cele mai mari investiţii dintre toate cluburile de fotbal din lume, Manchester United se zbate acum undeva în mijlocul tabelei Premier League după ce a fost eliminată din Liga Campionilor încă din faza grupelor. În ultimii 2 ani, managerul Louis van Gaal nu a reuşit să dezvăluie potenţialul unor jucători foarte buni la nivel individual, precum Ángel Di María, Anthony Martial sau Bastian Schweinsteiger pentru ca aceştia să aducă o valoare deosebită echipei Machester United.

Mai aproape de noi, o echipă modestă precum FC Unirea Urziceni care a câştigat campionatul României la fotbal în 2009. Dar exemplul meu preferat rămâne cel al echipei mele de fotbal favorite, 1. FC Kaiserslautern, care în 1996 a fost retrogradată în liga a 2-a, pentru ca, doar doi ani mai târziu, să revină în prima ligă şi să câştige campionatul german Bundesliga.

Cum este posibil ca echipe cu bugete uriaşe si jucători de calibru să se zbată în mediocritate, iar echipe mici, fără renume, să aibă momente de geniu?

Gândindu-mă la contribuţia pe care antrenorul Otto Rehhagel a avut-o la a câştigarea  Campionatului European de Fotbal în 2004 cu Grecia, răspunsul pe care îl găsesc valabil este că în ciuda unor jucători de valoare, nici echipele mari nu obţin rezultate deosebite dacă nu au o conducere pe măsură. În cazul lui Otto Rehhagel, în joc s-a aflat şi prietenul cel mai bun al oricărui lider: momentul oportun, când succesul devine uşor de obţinut, iar rezultatele vin parcă de la sine. Este de datoria fiecărui lider să atragă şi să prelungească momentul oportun în avantajul său şi al echipei sale.

Pe de altă parte, lipsa momentului oportun este coşmarul oricărui lider. Indiferent de munca şi resursele investite, rezultatele obţinute sunt de fiecare dată slabe. E ca un blestem. Încă îmi amintesc ultimele meciuri ale 1. FC Kaiserslautern din sezonul 1996, în urma cărora echipa a fost retrogradată. Echipa s-a luptat, a jucat bine, a preluat conducerea, pentru ca la final meciurilor să se încheie fie la egalitate, fie să piardă la un punct diferenţă din cauza unui gol înscris de adversari în ultimele minute ale meciului.

Fenomenul momentului oportun este prezent şi în mediul corporativ. Sunt perioade în care afacerea pur şi simplu creşte parcă de la sine, fără prea mult efort, însă un lider cunoaşte şi se teme de reversul medaliei. Odată pierdut momentul oportun, crearea unuia nou implică un efort colosal din partea liderului şi a echipei.

Liderul construieşte o echipă după propria sa viziune. În mod frecvent, viziunea nu va fi împărtăşită de fiecare membru al tuturor părţilor interesate –gândiţi-vă numai la milioanele de fani ai fotbalului comentând şi discutând selecţia lotului pentru Campionatul Mondial. De asemenea, în business anumite părţi interesate ar putea să nu împărtăşească viziunea boardului director în privinţa unor decizii importante. Un lider poate lua decizii contestate sau, la nevoie, poate sacrifica indivizi cu un deosebit potenţial sau pe cei mai buni jucători ai săi, lucru care adesea creează scepticism şi atrage critici din exterior. Însă corectitudinea deciziei liderului va fi demonstrată de rezultatele obţinute ulterior. Liderul este cel care stabileşte cursul şi conduce echipa către succes. Determinarea unui lider îl ţine la adăpost de influenţa exterioară. La fel ca într-un puzzle, el trebuie să găsească oameni care se potrivesc unii cu alţii, care se completează.

Chintesenţa leadership-ului o reprezintă nivelul de influenţă exercitat asupra echipei. Încrederea necondiţionată şi o înţelegere aprofundată a dinamicilor motivaţionale a fiecărui membru în parte reprezintă piatra de temelie a fiecărui lider. Odată ce liderul reuşeşte să ajungă la inima oamenilor săi, aceştia vor crede în primul rând în el, ca lider, iar apoi automat şi în ideile sale. Jucătorii sau angajaţii vor accepta un rol dacă acesta este în beneficiul întregii echipe, chiar dacă nu este neapărat o poziţie care să le facă plăcere. Vor fi dispuşi să se sacrifice pentru binele celorlalţi. În fapt, un lider are nevoie de multă empatie şi deosebite abilităţi de comunicare pentru a putea transmite mesajul dorit şi pentru ca acesta să aibă impactul scontat.

A fi un lider bun sau un conducător de echipă nu implică neapărat că liderul să fie şi un jucător excepţional – sunt destule exemple de jucători magistrali care au eşuat în încercarea de a deveni conducători de excepţie. Diego Maradona, Lothar Matthäus sau Gheorghe Hagi au fost legende vii ca jucători, însă rezultatele lor în calitate de antrenori sau conducători de echipă au fost departe de succesul aşteptat. În schimb, Sir Alex Ferguson, Arsène Wenger, José Mourinho sau Joachim Löw nu au fost nici măcar jucători de nivel mediu, dar s-au dovedit conducători excepţionali. Acelaşi lucru se aplică şi în cadrul companiilor, unde liderii nu sunt neapărat oamenii cu cel mai mare IQ din firmă, ci cei care reuşesc să formeze echipe excepţionale, care vor ajuta compania să crească şi care vor duce la maximizarea profitului. În mod firesc, un antrenor trebuie să înţeleagă jocul, aşa cum un lider dintr-o companie trebuie să deţină cunoştinţe tehnice aprofundate, însă aceste abilităţi nu sunt o condiţie a performanţei, ci doar fundamentul.

Mediul nostru devine din ce în ce mai competitiv, atât în sălile de şedinţe cât şi în arenele sportive. Antrenori şi jucători, executivi şi executanţi, cu toţii simt presiunea de a reuşi, iar măsura succesului se găseşte simplu, în coloana de „învingător” sau „învins”. Acesta este şi motivul pentru care leadership-ului i se oferă o deosebită atenţie. În absenţa succesului, regulile sunt simple în ambele discipline: liderii sunt schimbaţi. Însă cea mai bună apărare pentru ca liderul să nu devină o victimă este conducerea prin puterea exemplului: Sir Alex Ferguson a condus echipa Manchester United timp de 27 de ani, câştigând 38 de titluri. Jack Welch a fost Preşedinte şi CEO al General Electric timp de 20 de ani, transformând compania în cea mai valoroasă firmă din lume. În mod evident, amândoi se pot numi lideri desăvârşiţi.

O mare provocare pentru orice lider o reprezintă competiţia. Fiecare lider se confruntă atât cu competiţia externă, cât şi cu cea internă. În mod intuitiv, un lider se va concentra asupra celei dintâi. Cunoaşterea principalilor competitori este un element vital. Un antrenor de fotbal dezvoltă săptămânal un plan de joc, pe care îl modifică în funcţie de abilităţile sau slăbiciunile următorului oponent. Dacă nu studiază cu atenţie echipa rivală, cel mai probabil va pierde. Totuşi, nu poate fi contestat faptul că performanţa este alimentată de competiţie, deoarece aceasta ne face să ne depăşim propriile limite. Spre exemplu, jucătorii de fotbal, la fel ca angajaţii unei companii, se luptă continuu pentru un loc între cei mai buni membri ai echipei, iar competiţia îi împinge către şi dincolo de limitele superioare ale performanţei de până în acel moment. Totuşi, competiţia internă are şi un dezavantaj major, manifestat atunci când membrii echipei care nu au prins un loc în „prima ligă” devin frustraţi şi strică atmosfera întregii echipe. Aceştia rămân fixaţi pe ideea că sunt victimele unui tratament injust şi sunt dispuşi să facă orice pentru a-l înlătura pe cel pe care îl consideră mai slab dintre cei buni. Liderii foarte buni au abilitatea de a preveni astfel de comportamente. Ei pot anticipa situaţiile puternic conflictuale şi pot doza competiţia pentru a fi una sănătoasă, constructivă. Un antrenor poate chiar suspenda un jucător care, prin comportamentul său, pune în pericol performanţa întregii echipe. În fotbal, o altă unealtă puternică de prevenţie a devenit rotirea jucătorilor din „primii 11” în diferite competiţii, chiar în fiecare săptămână. În acest fel, fiecare simte că reprezintă un element important pentru echipă. În termeni de business, liderul trebuie să găsească structura ideală a unei echipe, astfel încât fiecare membru să se simtă valorificat şi apreciat prin munca sa. Respectul reciproc este fundamentul funcţionării sănătoase a oricărei echipe.

În cele din urmă, cel mai mare farmec al lucrului sau jocului în echipă îl reprezintă faptul că victoriile şi succesele sunt mult mai dulci atunci când pot fi împărtăşite cu alţii, în vreme ce înfrângerile par mai puţin dureroase când coechipierii împart povara dezamăgirii. Iată un lucru încurajator, care ar trebui să-i inspire pe liderii de business să investească mai multe resurse şi energie în dezvoltarea echipelor.

Lars Wiechen - Partener, Deloitte România

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.