Companii

Dupa vanzarea Credisson, Florin Andronescu are in plan alte investitii in zona serviciilor financiare

04.07.2005, 13:37 44

Florin Andronescu, presedinte al companiei de credite de consum Credisson International si unul dintre fostii proprietari ai afacerii, se gandeste sa investeasca o parte a fondurilor obtinute din vanzarea actiunilor in trei noi afaceri de nisa.

Andronescu, care a fondat compania de retail Flanco si apoi afacerea de credite de consum Credisson, este unul dintre cei mai cunoscuti intreprinzatori romani.

El va incasa in total din vanzarea pachetului de 20% din Credisson aproximativ 9,4 milioane euro de la compania franceza Cetelem. Francezii au cumparat recent pachetul integral de actiuni al Credisson International in cadrul unei tranzactii cu o valoare totala de 47 milioane euro, cea mai mare parte a fondurilor fiind obtinute de fondul de investitii suedez Oresa Ventures, care detinea 80% din compania de credite de consum.

"Vreau sa investesc o parte a banilor obtinuti din vanzarea Credisson in domenii care imi sunt familiare, cum sunt serviciile de intermediere financiara sau retailul. M-am gandit la trei businessuri de nisa, din care doua sunt in zona serviciilor financiare", a declarat pentru Ziarul Financiar Florin Andronescu, preferand sa pastreze deocamdata discretia in privinta celei de-a treia afaceri pe care intentioneaza sa o porneasca.

Intrebat cu cine intentioneaza sa se asocieze in noile afaceri din domeniul serviciilor financiare, Andronescu a spus ca prefera sa plece la drum cu parteneri pe care ii cunoaste, printre acestia numarandu-se fondul de investitii suedez Oresa Ventures si fondul de investitii polonez Polish Enterprise Investors IV, care a fost foarte aproape de a intra anul trecut in afacerea Credisson.

Afacerea Credisson a fost pornita in urma cu aproximativ trei ani de catre fondul de investitii suedez Oresa Ventures si Dan Andronescu prin externalizarea activitatii de credit de consum din portofoliul retailerului Flanco.

Compania s-a dezvoltat ca primul jucator specializat de consumer finance pe o piata dominata de banci, iar o data cu venirea in aceasta primavara a francezilor de la Cetelem obiectivul stabilit este de a atinge prima pozitie in perioada urmatoare.

Afacerea Credisson a crescut puternic in 2003, cand consumul s-a dezvoltat puternic, insa o data cu restrictiile impuse pe piata de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR), piata de profil a avut parte de un recul in prima parte a anului trecut.

Fondul polonez de investitii Polish Enterprise Investors IV si fondul de investitii DBG Eastern Europe au inceput discutiile pentru a intra in afacerile Flanco si Credisson inca din 2003.

In final, fondul polonez de investitii a fost foarte aproape de a intra in afacerea Credisson, insa au aparut deja la orizont primii investitori strategici interesati de preluarea companiei.

La Flanco, fondul DBG Eastern Europe a intrat in afacere inca de anul trecut, valoarea investitiei sale in companie fiind estimata la 13 mil. euro.

Cetelem, cel mai mare jucator de consumer finance din zona euro, a cumparat afacerea Credisson in primavara la capatul unei curse in care s-au inscris jucatori de talia AIG, General Electric, Societe Generale sau OTP.

Credisson face parte din grupul financiar francez BNP Paribas, care acum cauta sa achizitioneze o banca in Romania.

Volumul de finantari acordat de catre Credisson International SRL a depasit anul trecut 105 milioane euro, potrivit unor estimari, iar cifra de afaceri realizata a ajuns la 12 - 12,5 milioane euro.

In 2003, compania a raportat un profit net de 6,2 mil. euro la o cifra de afaceri de 7,9 mil. euro. Pentru 2004, este estimata o rata de profit mai mica fata de cea din anul anterior. adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO