Companii

Dropbox se va lista în 2018 pe piaţa de capital americană. Va atinge sau nu evaluarea de pe piaţa privată?

Dropbox se va lista în 2018 pe piaţa de capital...

Autor: Dan Grigore Ivan

28.02.2018, 00:02 169

Dropbox, unul dintre cei mai importanţi jucători din zona de cloud, se va lista pe bursa americană în prima jumătate a anului 2018, încercând astfel să strângă 500 milioane dolari. Goldman Sachs şi JP Morgan sunt principalele două bănci de investiţii care se ocupă de pasul companiei din zona privată în cea publică.

Dropbox a fost înfiinţată în 2007 şi a primit până acum finanţări de la investitori ce cumulează aproximativ 600 milioane dolari, ultima dintre acestea în 2014, ce evalua compania la 10 miliarde dolari. Pe lângă această infuzie de capital de-a lungul anilor, Dropbox a primit credite de 900 milioane dolari de la un consorţiu condus de JP Morgan.

Dintr-o bază de utilizatori ce a ajuns la 500 milioane, 11 milioane dintre aceştia plătesc pentru serviciile premium, încasarea medie per client fiind de 112 dolari, echivalentul unor vânzări de 1,1 miliarde dolari în 2017, în creştere cu 30% faţă de anul trecut şi aproape dublu faţă de 2015.

Sequoia Capital, unul dintre cele mai consacrate fonduri de venture capital din lume, ce au în palmares companii finanţate precum Apple, Google, Oracle, PayPal, Stripe, Yahoo!, Instragram sau WhatsApp, are o deţinere de aproximativ 23% în cadrul Dropbox. Printre investitorii Dropbox se mai numără un al nume mare din Menlo Park: Accel Partners.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO