Companii

Două probleme pentru paradisul eolian: legislaţia este un „fiasco“, iar reţeaua este prea mică. Ce spun investitorii?

Autor: Roxana Petrescu

19.01.2011, 23:58 132

Principalele două obstacole pe care le au de înfruntatinvestitorii care au atacat segmentul energiei eoliene în Româniasunt legislaţia, care după mai bine de doi ani nu poate fiaplicată, şi capacitatea destul de redusă a reţelei de transport alelectricităţii privind integrarea noilor unităţi.

Dacă în cazul reţelei, cel puţin teoretic, problemele ar puteafi rezolvate prin investiţii semnificative, în cazul legislaţieilucrurile sunt mai delicate. Această impredictibilitate antreneazămai departe reticenţa băncilor, care oricum sunt puţin deschisecând vine vorba de creditare.

"Nu sunt foarte mândru de Legea 220/2008 (privind promovareaenergiilor din surse regenerabile - n.red.). Este un mare fiascopentru autorităţile române care încă trebuie să înveţe cumfuncţionează Bruxellesul. Noi mai întâi trebuia să obţinem avizulComisiei Europene pentru această lege şi apoi s-o promulgăm, ori lanoi s-a întâmplat exact pe dos. O ţară europeană normală nu faceastfel", spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele ConsiliuluiConcurenţei.

România are o lege care susţine energiile regenerabile încă din2008. Este vorba despre Legea 220, care deşi a fost promulgată, nua putut fi aplicată din cauza absenţei legislaţiei secundare şi aavizului Comisiei Europene. Mai mult, vechiul text legislativ aînregistrat anumite modificări, noua formă a documentului fiind dinnou promulgată şi publicată în Monitorul Oficial. Deşi încă de anultrecut Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei(ANRE) trebuia să pună la punct normele de aplicare, acest lucru nus-a întâmplat nici până în ziua de azi.

Este sau nu supracompensare?

Aceasta este una dintre cele mai importante piedici în caleadezvoltării proiectelor eoliene în contextul în care prin Legea 220se stabileşte sistemul de sprijinire pentru investiţiile de profil.Energia verde trebuia susţinută prin anumite scheme pentru cătehnologia utilizată în cazul acestor proiecte este mult mai scumpăcomparativ cu celelalte forme de producere a energiei.

"Problema cu care ne confruntăm în prezent este daca nu cumvalegea este prea generoasă, dacă nu cumva supracompensăm acesteinvestiţii. Suntem în discuţii cu Comisia Europeană, iar dacă easpune că totuşi textul este în regulă, ar mai dura 1-2 luni până laun aviz oficial, dacă nu încercăm să lămurim această situaţie câtde curând posibil", a mai spus Chiriţoiu.

În România, sistemul de sprijin pentru energia regenerabilă estecompus din certificate verzi şi din cote obligatorii. În liniimari, pentru fiecare MWh de energie verde produsă investitorulprimeşte un certificat verde. Mai departe, fiecare furnizor deenergie trebuie să aibă în coşul său o anumită cotă obligatorie deenergie regenerabilă. Dovada îndeplinirii acestei obligaţii se facetocmai prin numărul de certificate verzi achiziţionate. Acestecertificate sunt emise de Transelectrica şi au o valoare cuprinsăîntre 27 şi 55 de euro. Dincolo de încasările generate detranzacţionarea certificatelor verzi, producătorii de energieregenerabilă mai câştigă şi din vânzarea electricităţii înpiaţă.

Băncile nu dau bani fără legislaţie

De exemplu, un producător de energie eoliană ar trebui săprimească două certificate verzi pentru fiecare MWh produs, în timpce unul de energie solară ar primi 6 certificate, conform noiiforme a Legii 220. Cum acest text legislativ nu este încăaplicabil, toţi producătorii de energie verde primesc doar uncertificat până la intrarea în vigoare a noului document.

"În afară de companiile mari, care pot obţine finanţări înnumele grupurilor pe care le reprezintă şi nu pentru proiecteleeoliene pe care le dezvoltă, ceilalţi nu pot obţine creditări.Băncile trebuie să ştie că atunci când dau un credit clienţii lorse bazează pe nişte încasări viitoare certe, altfel nu-şi asumăacest risc", spune Petru Ruşeţ, directorul diviziei de produse,soluţii şi servicii energetice din Siemens România. Declaraţiilelui Ruşeţ sunt confirmate de faptul că până acum singurii care auavut curajul să plaseze sume uriaşe de bani în proiecte eolienesunt grupuri de talie mare aşa cum este cazul cehilor de la CEZ, alitalienilor de la Enel sau al spaniolilor de la Iberdrola.

"Nu ştiu dacă ne-am putea recupera investiţia luând doar uncertificat. Noi am plecat la drum cu convingerea că vom lua douăcertificate şi aşteptăm implementarea legii cât mai curând", spuneOndrej Safar, managerul proiectului eolian de 1,1 miliarde de europe care CEZ îl face în două comune dobrogene.

O reţea prea mică

Dincolo de problema legislativă mai este o piedică în caleaacestor investiţii, şi anume accesul limitat la reţeaua deelectricitate.

"Vreau să fim atenţi în ceea ce priveşte dezvoltarea de noiproiecte. Nu se ştie câtă reţea mai avem, iar aceasta este oconstrângere. Proiectele care se dezvoltă acum în piaţă duc la osaturaţie a segmentului eolian", spune Mike Scholey, directorulgeneral executiv al Continental Wind Partners, dezvoltatorulamerican de proiecte eoliene care le-a vândut parcul de 600 MWcehilor de la CEZ. Scholey, şi adaugă că firma pe care o reprezintălucrează acum la un parc de 230 MW în Galaţi pe care urmează să-lvândă. Potrivit datelor Transelectrica, capacitatea reţelei deintegrare a proiectelor eoliene este de circa 3.000 MW.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO