Companii

Doua noi nume in primul val de plecari din farma

17.09.2007, 18:11 92

Adrian Caretu, directorul pentru Romania al gigantului american din industria farma Merck Sharp & Dohme, si Tudor Iures, directorul pentru Romania al companiei daneze Novo Nordisk, au plecat de la conducerea birourilor locale, au declarat pentru ZF surse din piata. Cei doi nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei pentru comentarii pe aceasta tema.
Merck Sharp & Dohme (MSD), companie cu afaceri de peste 20 mld. dolari la nivel global, nu a desemnat deocamdata un nou sef al operatiunilor din Romania. Pe de alta parte, Teodor Iures s-a retras de la 1 septembrie de la conducerea biroului din Romania al companiei Novo Nordisk, locul sau fiind asigurat de un director interimar, au mai spus sursele citate.
Valul plecarilor de la conducerea birourilor locale ale gigantilor mondiali continua in acest fel pe piata farma, dupa ce in ultimele luni au fost anuntate mai multe asemenea mutari.
Cel mai recent, Marius Savu, directorul general al Eli Lilly Romania, prezent din 1992 in companie, a renuntat la aceasta functie pentru demararea unui business propriu.
Conducerea Lilly nu a anuntat inca noul director pentru Romania.
Plecarile celor trei survin in contextul in care alti mari jucatori prezenti pe piata romaneasca au anuntat schimbari la nivel de top management in ultimul an. Astfel, anul trecut Regis Lhomme a plecat de la Pfizer Romania, in timp ce la inceputul acestui an reprezentantii GlaxoSmithKline (GSK) au anuntat ca locul lui Roberto Musneci in functia de director a fost preluata de catre David Lechleiter.
Schimbari importante s-au produs in ultima perioada si la nivelul producatorilor. Cea mai recenta dintre ele este plecarea Marianei Wencz de la conducerea Zentiva Romania. Atributiile sale au fost preluate temporar de catre Jozef Belcik, manager regional pentru Balcani, zona care reuneste activitatile comerciale ale grupului ceh din Romania, Bulgaria si Moldova.
Novo Nordisk ocupa locul 18 in topul celor mai mari jucatori de pe piata farmaceutica romaneasca cu o cota de piata de 1,6% dupa cel de-al doilea trimestru al anului, potrivit datelor companiei de cercetare de piata Cegedim Romania. MSD nu se numara printre primele douazeci de corporatii de pe piata farma locala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO