Caută doar în titlu
Companii

Două familii au dezvoltat, în judeţul Buzău, Ferma de sub Penteleu, un proiect turistic cu 16 case

Anual, peste 500 de familii ajung la Ferma de sub Penteleu să se relaxeze, iar unele revin chiar de mai multe ori pe an.

Valerica şi Alexandru Dincă se aflau, în vara anului 2009, în căutarea unui loc liniştit în care să se retragă din când în când departe de stresul zilnic al Capitalei şi al afacerilor lor de pe atunci. Aşa au ajuns în fostul cătun Gura Milii din judeţul Buzău, care mai avea doar doi locuitori permanenţi la acea vreme, scrie revista săptămânală Business Magazin.

„După venirea pe lume a primului nostru copil, Toma, am extins pro­prietatea şi am înfiinţat o mică fermă de capre şi o grădină de legume, din dorinţa de a-i asi­gura fiului nostru cea mai bună hrană sănătoasă şi na­tu­rală la care pu­team visa. Nu ştiam, la acea vreme, că ceea ce a în­ceput ca un hobby şi ca o în­cer­care de a le oferi celor dragi tot ce-i mai bun va reuşi, încet-încet, să ne acapareze viaţa cu totul“, povesteşte familia Dincă.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.