TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, va finaliza în primul trimestru al anului 2022 investiţia în fabrica de produse din polietilenă, un proiect de 10 mil. euro, din care 4,9 mil. euro reprezintă ajutor de stat.
Grupul are în plan mai departe să investească major şi în proiecte de tip greenfield, în echipamente, în soluţii tehnologice şi digitalizare şi nu exclude aplicarea pentru noi scheme de sprijin din partea statului.
„Acolo unde este posibil, vom accesa schemele de ajutor de stat pentru că reprezintă un beneficiu real care şi-a arătat rezultatele. Trebuie însă să precizez că aceste scheme, extrem de utile, sunt facilităţi temporare, dar nu reprezintă cadouri. Noi ne angajăm ca în cinci ani să contribuim la buget cu o sumă cel puţin egală sub formă de taxe şi impozite“, spune Dorel Goia, acţionar majoritar al TeraPlast.
Cumulat, grupul implementează proiecte în valoare de 32 mil. euro, concretizate atât în extinderea unor capacităţi noi de producţie, cât şi în crearea de noi linii de business, care generează şi 200 de noi locuri de muncă.