Companii

Distribuitorul tractoarelor John Deere, vânzări de 16 ori mai mari în opt ani

Dorinţa fermierilor de a renunţa la utilajele agricole produse înainte de 1990 şi investiţiile făcute pe bani europeni au făcut ca vânzările IPSO, distribuitorul utilajelor agricole John Deere să crească în ultimii opt ani de 16 ori de la 45 la 700 unităţi anual.

Astfel, compania va ajunge să închidă bilanţurile din acest an cu o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro, în creştere uşoară faţă de anul precedent. IPSO, distribuitorul tractoarelor produse în Statele Unite de gigantul John Deere, este cel mai mare jucător de pe piaţa locală a utilajelor agricole.

"Anul trecut am vândut 700 de utilaje autopropulsate (tractoare şi combine - n.red.) şi alte 1.200 de utilaje auxiliare (grape cu disc, semănători etc. - n.red.). Estimez că vom încheia anul cu afaceri de 90 de milioane de euro, în creştere cu 5% faţă de anul precedent. Îmi amintesc că în 2004, atunci când am preluat conducerea companiei, am vândut numai 42 de tractoare şi 3 combine", spune Arnaud Van Strien, managing director al IPSO.

În România se vor vinde în acest an aproximativ 1.200 de tractoare noi şi alte 500 de combine agricole, piaţa fiind dublă faţă de acum cinci ani, dar în stagnare faţă de anul trecut.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.