Companii

Diagnosticul pieţei muncii, văzut de marii angajatori din ţară: România are o nevoie acută de absolvenţi de şcoli profesionale şi de licenţiaţi în IT

În 1977, în timpul regimului Ceauşescu, majoritatea liceelor teoretice au fost transformate în licee industriale. În 1989, după căderea comunismului, s-au desfiinţat liceele industriale şi s-au făcut din nou licee teoretice. Astăzi, angajatorii din producţie caută absolvenţi care să cunoască o meserie – absolvenţi de şcoli profesionale sau de licee industriale –, pentru a face faţă comenzilor externe.

În 1977, în timpul regimului Ceauşescu, majoritatea liceelor teoretice au fost transformate în licee industriale. În 1989, după căderea comunismului, s-au desfiinţat liceele industriale şi s-au făcut din nou licee teoretice. Astăzi, angajatorii din producţie caută absolvenţi care să cunoască o meserie – absolvenţi de şcoli profesionale sau de licee industriale –, pentru a face faţă comenzilor externe.

Autor: Adelina Mihai

06.07.2015, 00:07 5541

Dacă angajatorii din Iaşi au su­fi­cient de multă forţă de muncă dis­ponibilă, dar care nu este foarte bine pregătită, iar şo­ma­jul este în continuare destul de ri­dicat, la polul opus se află Timişoara, unde numai cine nu doreşte nu are un loc de muncă. În Cluj, companiile se confruntă cu un deficit foarte mare de candidaţi în industria IT, ceea ce aduce firmele în situaţia de a refuza proiecte din lipsă de personal – acestea au fost doar câteva dintre cele mai importante declaraţii făcute în cadrul primelor trei ediţii regionale ale dezbaterilor HR Insider realizate până în prezent de ZF Corporate.

Cea mai recentă dezbatere HR Insider a avut loc la Iaşi, în luna iunie, unde marii an­ga­ja­tori vorbesc despre faptul că piaţa muncii „mişcă“ doar în zona serviciilor, pentru că in­frastructura deficitară este un impediment ma­jor în atragerea investitorilor din zona de pro­ducţie. Cu toate acestea, producătorul de com­po­nente auto Delphi, prezent la Iaşi din 2007, a ajuns la peste 2.000 de salariaţi în zonă. Forţa de muncă ieftină şi un număr mai mare de can­di­daţi disponibili sunt marile plusuri ale Iaşiului.

„Ţinând cont că suntem izolaţi geografic de munţi, în ultimii ani industria a luat-o spre vestul ţării. O concurenţă în joburi creează calitate, de aceea în vest există o forţă de muncă mai bine pregătită, mai calificată. Noi, la Iaşi, avem o disponibilitate mai mare a forţei de muncă, dar calitatea şi nivelul de calificare sunt mai proaste. (…) Dispariţia şcolilor profe­sionale ne-a adus în situaţia în care să nu mai existe decât ingineri şi muncitori necalificaţi, nu mai avem muncitori calificaţi“, a explicat Iulian Mangalagiu, CEO al producătorului de cărămizi Brikstone (fosta Ceramica Iaşi), companie cu circa 200 de angajaţi.

De un deficit major de absolvenţi de şcoli pro­fesionale vorbesc şi angajatorii din vestul ţării, care spun că pentru a creşte numărul de ab­solvenţi de şcoli profesionale – categorie la mare căutare în rândul angajatorilor din zona de producţie – este nevoie de o schimbare de mentalitate, inclusiv în rândul părinţilor.

HR Insider Cluj: Lucia Man (Ascendis), Diana Bocăneală (Endava), Paul Pătraşcu (Fujikura Automotive), Cristina Ilinca (Spyhce), Bianca Geomolean (Yardi), Ana Maria Şoaită (Yardi), Alexandra Bayer (Fortech) şi Andrei Kelemen (Cluj IT Cluster) au dezbătut la Cluj problemele pieţei muncii şi au ajuns la concluzia că nevoia de specialişti în IT este mult mai mare decât „oferta“ actuală a facultăţilor.

„Trebuie să o luăm de la capăt cu învăţământul profesional. (…) Încercăm să convingem părinţii că poate copiii lor sunt mai pricepuţi la activităţi practice. Însă părinţii vor să îşi vadă copiii la universitate, în ciuda faptului că rata de absolvire la bacalaureat este scăzută“, a spus Christian von Albrichsfeld, directorul general al producătorului de componente auto Continental, companie cu peste 15.000 de salariaţi pe plan local, în cadrul dezbaterii HR Insider de la Timişoara.

Dincolo de deficitele cu care se confruntă angajatorii deja existenţi în regiunea de vest a ţării, există şi noi investitori care pun presiune pe salariile din zonă.

„Apar însă noi investiţii şi mi-e greu să înţeleg cine îi sfătuieşte pe investitori să vină într-o zonă în care şomajul oficial este de 2%, iar în realitate este de sub 1%“, a explicat Loredana Ghiţuică, directorul de HR al producătorului de componente auto Takata, care are 5.500 de salariaţi în Arad, prezentă şi ea la dezbaterea de la Timişoara.

Văzută prin prisma unui executiv timi­şorean care s-a relocat recent în Cluj, piaţa muncii din Cluj arată mult mai bine decât cea din vestul ţării, cel puţin din punctul de vedere al unei organizaţii care face angajări masive în următoarea perioadă.

„Venind în Cluj, senzaţia mea este că m-am întors în timp cu 5-6 ani, chiar le zic colegilor mei: «Voi nu aţi văzut încă iadul». Ce înseamnă iadul pentru piaţa muncii? Ca oamenii să fie mai informaţi şi să plece. Dezvoltăm oameni simpli, îi învăţăm despre valori, despre cum să lucreze într-o fabrică, îi învăţăm şi cuvinte străine, devin buni şi pleacă în Germania, în Franţa etc. Şi nu pleacă doar în agricultură, pentru că emigraţii români sunt bine cotaţi. Ei bine, în Cluj nu există încă tendinţa asta, pentru că încă pot angaja ingineri când vreau. În Timişoara nu e aşa. Îngrijorarea mea vine din faptul că noi nu avem o strategie de ţară pentru a opri această migraţie“, a spus la dezbaterea HR Insider din Cluj Paul Pătraşcu, care ocupă din luna decembrie a anului trecut funcţia de HR senior manager pe Europa de Est în cadrul producătorului japonez de componente auto Fujikura Automotive.

Totuşi, nu acelaşi lucru se întâmplă în industria IT, unde atât angajatorii din Iaşi, cât şi cei din Timişoara sau din Cluj au mari probleme în recrutarea candidaţilor.

„Pe linia de outsourcing, de doi ani încoace de când piaţa e în creştere, au fost situaţii în care am fost nevoiţi să refuzăm proiecte din cauză că nu aveam personal suficient“, a spus Alexandra Bayer, human resources manager în cadrul furnizorului de software Fortech cu 430 de salariaţi, prezentă la HR Insider în Cluj.

În ceea ce priveşte nevoile de instruire ale angajaţilor din diferitele regiuni ale ţării, una dintre concluziile dezbaterilor regionale ale HR Insider a fost aceea că se cer traininguri mai ales în zona de leadership, iar companiile din IT şi din sectorul producţiei au cele mai multe bugete de instruire.

ZF Corporate continuă seria dezbaterilor regionale HR Insider, pe lângă evenimentele HR Insider organizate la Bucureşti. Următoarele dezbateri HR Insider regionale vor avea loc la Piteşti (în luna septembrie) şi la Braşov

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO