Companii

Dezvoltatorul ungar Adventum intră pe piaţa locală după achiziţia birourilor Hermes Business Campus. CBRE a asistat Adventum Group. Ziarul Financiar a scris din luna mai despre această tranzacţie, estimată, potrivit datelor ZF, la o valoare de 120-150 mil. euro

Grupul belgian Atenor a anunţat încă din 2010 demararea proiectului Hermes Business Campus, dar prima clădire a fost finalizată din fonduri proprii patru ani mai târziu. Construcţia complexului a început în 2011, dezvoltarea fiind finanţată din fondurile obţinute printr-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 60 mil. euro.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

04.08.2021, 00:04 314
Adventum Group, un manager de investiţii imobiliare concentrat pe regiunea Europei Centrale şi de Est, a intrat în România odată cu achiziţia complexului de birouri Hermes Business Campus, din zona de nord a Capitalei, de la dezvoltatorul belgian Atenor. În această tranzacţie, firma de consultanţă imobiliară CBRE România a asistat Adventum Group. Această preluare reprezintă cea mai mare tranzacţie de birouri din Bucureşti din acest an, precum şi cea mai mare investiţie a unui nou jucător imobiliar în România din 2018 şi până în prezent. „Este un vot de încredere pentru piaţa de închirieri de birouri. Investitorii revin cu încredere către acest segment şi ne aşteptăm ca sectorul de birouri să fie focusul în anul următor”, a spus Mihai Pătrulescu, head of investment properties la CBRE România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO