Companii

Devalorizarea leului a adus retelei Praktiker o crestere organica aproape nula

23.10.2008, 14:25 37

Praktiker Romania, cea mai mare retea de bricolaj de pe piata locala, a inregistrat in primele noua luni ale lui 2008 o stagnare a vanzarilor in euro in magazinele mai vechi de un an, unul dintre factori fiind devalorizarea leului in raport cu euro. Potrivit ultimului raport financiar al companiei, in primele noua luni, reteaua din Romania a inregistrat o scadere a vanzarilor like-for-like (in magazinele mai vechi de un an) in euro cu 1% fata de aceeasi perioada din 2007, in conditiile in care anul trecut compania raportase o rata de crestere organica de 21,5%, tot in euro. In moneda nationala, cresterea organica a retelei Praktiker Romania la noua luni a fost de 9,4%. "Deprecierea leului a facut ca ritmul mare de crestere al rezultatelor financiare Praktiker Romania sa nu se regaseasca integral in raportarile in euro", se precizeaza in raportul trimestrial al companiei germane. In al treilea trimestru al anului in curs, Praktiker a realizat o crestere de 20,6% a vanzarilor (nete) in Romania fata de T3 din 2007, pana la 88,5 mil. euro. In primele noua luni, compania a ajuns astfel la vanzari de 217 mil. euro, pastrand ritmul de crestere raportat la semestru - de circa 20%. Rata de majorare a vanzarilor in moneda locala a fost de 31,6%, in conditiile extinderii retelei din Romania cu 5 unitati in intervalul mentionat. Astfel, compania a ajuns la 23 de magazine la finele lunii septembrie din 2008, fata de 18 cate opera in urma cu un an. Romania, Bulgaria si Polonia au adus cele mai mari cresteri de vanzari operatiunilor Praktiker in afara Germaniei, se mai arata in raportul trimestrial. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO