Companii

De la cine copiază gigantul H&M designul hainelor din colecţia de primavară

H&M, acuzată că a copiat modele de ţinute de la Balenciaga, Celine şi Kenzo

Autor: Departamentul Life

25.05.2013, 13:38 3779

Producătorul de îmbrăcăminte H&M este acuzat că a inclus în cea mai recentă colecţie a sa de primăvară modele foarte asemănătoare cu unele create de casele de modă de lux Balenciaga, Celine şi Kenzo.

Astfel, colecţia The New Mix include, de exemplu, o bustieră albă din bumbac aproape identică cu una prezentă în colecţia de primăvară 2013 a casei Balenciaga - purtată de actriţa Kristen Stewart la premiera filmului "On The Road". Diferenţa de preţ este uriaşă, topul H&M costând 19,95 de dolari, în timp ce cel de la Balenciaga costă 1.535 de dolari, potrivit dailymail.co.uk.

La fel se întâmplă cu o rochie scurtă cu bretele, care are un decolteu din plasă, similară cu o rochie prezentă în colecţia de primăvară Celine, diferenţele de preţ fiind iarăşi notabile, 24,95 de dolari pentru ţinuta H&M, faţă de 3.250 - rochia Celine.

De asemenea, o versiune similară a unei bluze Kenzo imprimată cu imaginea unui tigru (255 de dolari) se regăşeşte în colecţia H&M.

Însă H&M nu a ascuns niciodată faptul că "vânează tendinţe", dorind să ajungă la un public cât mai larg, pe o piaţă extrem de competitivă.

Recent H&M a apelat la Beyonce pentru noua imagine a colecţiei de vară, artista americană implicându-se şi în designul acestor modele.

H&M a fost fondat în Suedia în 1947 şi este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are peste 2.600 de magazine pe 47 de pieţe, inclusiv unităţi deschise în sistem de franciză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO