„Dacă în trecut consumatorul punea în coş un singur pachet de biscuiţi, acum a devenit o obişnuinţă să cumpere două sau mai multe produse pentru a le consuma în diferite momente, satisfăcându-şi nevoi diferite. În acest context, este extrem de importantă comunicarea în magazine, iar pentru produsele noi campaniile de sampling au un impact mare în decizia de cumpărare. Portofoliul diversificat, dar adaptat fiecărui tip de magazin şi aşezarea corectă la raft pot genera creşteri de vânzări“, a spus într-un interviu acordat ZF Daniela Costache, care lucrează de mai bine de opt ani în cadrul Mondelez International, producătorul unor branduri precum Milka, Poiana, Oreo, Halls şi BelVita. Anterior, ea a lucrat în cadrul L’Oréal România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de cosmetice.
În cadrul Mondelez, Daniela Costache lucrează în departamentul category planning şi se ocupă, în principal, de construirea de concepte de activare pentru brandurile din portofoliul companiei bazate pe informaţii despre consumator, dezvoltă mecanisme promoţionale, le implementează în magazine alături de echipă, dar şi identifică oportunităţile de creştere a vânzărilor.