Companii

Dan Sucu: Valoarea Mobexpert va ajunge la 400 de milioane de euro

Dan Sucu: Valoarea Mobexpert va ajunge la 400 de milioane de euro

Dan Sucu a renuntat la ideea de a lista compania

12.03.2008, 17:58 118

Omul de afaceri Dan Sucu, care detine grupul de firme Mobexpert - cu activitati in industria mobilei - spune ca evalueaza compania la 200 mil. euro in prezent si ca se asteapta ca valoarea sa atinga 400 mil. euro in 2011.
"Valoarea Mobexpert s-a dublat intr-un interval de doi ani, dupa ce in 2005 era undeva la 100 de milioane de euro. La cresterea aceasta atat de importanta au contribuit doi factori. Pe de o parte avansul cifrei de afaceri si al profiturilor, iar pe de alta parte cresterea valorii activelor in Romania", a spus Dan Sucu, intr-un interviu acordat ZF.
Grupul Mobexpert cuprinde in principal 10 firme pe zona de retail, 8 fabrici de mobila, 6 firme de import si 3 firme de servicii (informatica, logistica si proiectare-dezvoltare). Activitatile din retailul de mobila se evalueaza in functie de marja neta, cifra de afaceri si vanzarile pe metru patrat, in timp ce unitatile de productie se evalueaza in functie de EBITDA, la un multiplu aplicat de 8-9. In acest caz, nivelul multiplului este influentat de structura de finantare pe care o are compania.
Grupul de firme controlat de Sucu a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 168 mil. euro, in crestere cu 12% fata de 2006. In legatura cu nivelul profitului, omul de afaceri a precizat ca acesta creste in aceeasi proportie cu cifra de afaceri, insa nu a dorit sa precizeze valoarea. "Targetul nostru este de a avea o profitabilitate de 10%, insa nu reusim intotdeauna", a spus Sucu.
In 2007 Sucu anunta ca analizeaza posibilitatea vanzarii unui pachet de 25% din companie pe Bursa, pas care s-ar fi putut produce in primavara acestui an. Anuntul venise la scurt timp dupa ce omul de afaceri contractase un credit de 32 mil. euro cu care a finantat achizitia a pachetului de actiuni de 40% de la fosta sa sotie Camelia Sucu.
"Am renuntat la listare pentru ca era legata de oarecare presiune pe care o aveam din cauza acelui credit. Anul 2007 a fost un an exceptional, am reusit sa rambursez o parte din creditele respective si atunci presiunea a scazut destul de mult", spune Sucu.
El afirma ca desi a primit oferte pentru vanzarea Mobexpert, nu este interesat. Iar unul dintre argumente este faptul ca nu doreste sa schimbe structura de management a Mobexpert, care este una "anticorporatista" si care este "greu de inteles pentru altcineva din afara businessului".
"Este convingerea mea ca orice entitate, condusa de cineva oricat de capabil ar fi si care are mai mult de 200 de angajati, nu va fi cu adevarat eficienta. Dorinta mea este ca fiecare companie din grup sa nu aiba in subordine mai mult de 200 de oameni. De-a lungul timpului eu am facut fiecare dintre aceste activitati, insa nu pot aloca timp decat in ideea de a verifica prestatia managerului respectiv", a spus Sucu.
Climatul economic, a continuat el, este atat de fluid in industria mobilei, incat o structura corporatista este imposibil de atins.
"Nu vad posibilitatea de a schimba aceasta organizare in urmatorii 5-6 ani. In acest fel noi controlam cheltuieli pe care o firma cu o structura corporatista nu-si propune sa le controleze, cum sunt cheltuielile materiale sau cele umane", a completat Sucu.
Planurile de extindere ale Mobexpert vizeaza in acest an investitii de 8 mil. euro in patru magazine de mari dimensiuni pe plan local.
"Extinderea ar trebui sa mearga intr-o cadenta de patru unitati pe an. Din pacate acum nu ne mai bazam pe investitiile noastre, ci pe diferiti dezvoltatori care nu reusesc sa-si termine investitia la timp", a adaugat Sucu.
Daca in ultimii ani varianta extinderii prin magazine proprii era singura aflata la indemana retailerului, in prezent lucrurile s-au schimbat.
"Varianta de cladiri proprii era o varianta de tranzitie. Piata devine matura si nu accepta asa ceva. Piata accepta ideea de parc comercial, iar parcul comercial este proprietatea cuiva care nu doreste sa vanda o bucata din el", este de parere Sucu.
In ceea ce priveste magazinul de mari dimensiuni deschis de companie anul trecut in Bulgaria, acesta inregistreaza vanzari situate la nivelul unui magazin din Brasov.
Cei mai mari jucatori din piata mobilei sunt Mobexpert, IKEA, Elvila, Staer, Neoset. In piata se asteapta si intrarea Kika in aceasta toamna.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO