Companii

Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali: Reforma ANAF ar trebui să vizeze în primul rând colectarea a ceea ce este prevăzut în actualul sistem de impunere şi abia ulterior să aibă în vedere majorări de taxe

Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor...

Autor: Roxana Rosu

27.01.2022, 11:06 127
 

România ar trebui să se concentreze pe colectarea la nivel maximal a taxelor actuale, nu pe majorarea lor, în condiţiile în care orice modificare a regimului fiscal actual nu face decât să crească povara pe cei care deja plătesc, este de părere Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali.

„Ştim, cu toţii, că de fiecare dată când se apropie finalul de an şi elaborarea bugetului pe noul an, apar discuţii legate de creşteri de taxe. Am avut acelaşi lucru întâmplat acum, în noiembrie, când se discuta de buget, noiembrie – decembrie, toate acele discuţii legate de plafon la micro, reapare constant acea discuţie legată de cota progresivă, reapare de fiecare dată în toamnă (...) discuţia de cât pierdem din zona de TVA”, a declarat Dan Manolescu în cadrul dezbaterii „Reforma politicii fiscale europene. Rigoare bugetară versus flexibilitate”, organizată de Sierra Quadrant.

În opinia lui, reforma ANAF ar trebui să vizeze, în primul rând, colectarea a ceea ce este prevăzut în actualul sistem de impunere şi abia ulterior să aibă în vedere majorări de taxe. „Orice modificare a regimului fiscal actual nu face decât să crească povara pe cei care deja plătesc”.

Subiect îndelung discutat, reforma ANAF era analizată încă din 2013-2014 de autorităţile de la Bucureşti şi Banca Mondială, şi avea ca orizont de timp anul 2018.

„A trecut 2018, nu s-a întâmplat nimic, suntem în 2022 şi stăm mai rău decât eram în 2013 din acest punct de vedere. Prin urmare, cred că suntem, cumva, în al 15-lea ceas în ceea ce priveşte nevoia de a face ceva în această direcţie a reformei în zona administrării fiscale”, a subliniat Dan Manolescu, care speră să vadă cât de curând pusă în practică componenta de reformă a Fiscului prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

O altă problemă semnalată de el este ordinul cu privire la procedura de asistenţă a contribuabililor, modificat în octombrie 2021, în urma căruia Ministerul de Finanţe nu mai răspunde la nicio solicitare din partea contribuabililor, întreaga procedură fiind transferată către ANAF.

 ”De la Ministerul de Finanţe, anterior acestui ordin, se obţineau, cât de cât, în final, nişte puncte de vedere sau măcar acolo unde legislaţia nu era clară, vedeau o modificare a legislaţiei ca urmare a acelor solicitări. Din păcate, din octombrie, nici măcar acest lucru nu mai e posibil, prin urmare, în loc să  avem  o îmbunătăţire a acestei interacţiuni între contribuabil şi autorităţi, am văzut, de fapt, o înrăutăţire a acestor lucruri”, a precizat Manolescu.

Neclarităţile din zona fiscală sunt accentuate şi de problemele legate de controalele făcute de ANAF, în lipsa unor metodologii unitare de control.

„E foarte dificil să vezi că o echipă de inspecţie fiscală din Cluj are o abordare pe aceeaşi tranzacţie, o altă echipă din Oradea are cu totul altă abordare şi cea din Bucureşti e undeva la mijloc”.

În aceste condiţii, uniformizarea metodologiilor de control, emiterea unor ghiduri, comunicarea viziunii diferitelor organisme şi autorităţi cu privire la o speţă fiscală ar aduce un avantaj competitiv pentru România, consideră Dan Manolescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO