Companii

Damian, Terapia Ranbaxy: De’Longhi este cea mai bună veste a anului pentru Cluj, poate şi pentru România

Autor: Laurentiu Cotu

26.01.2012, 15:03 441

De'Longhi este cea mai bună veste a anului pentru Cluj, poate şi pentru România, astfel că pe lângă electrocasnicele fabricate la Găeşti, Braşov sau Satu Mare, românii îşi vor putea cumpăra electrocasnice fabricate la Cluj, este de părere Dragoş Damian, CEO al Terapia Ranbaxy.

''Este poate prilejul ca, acum la început de an când ne planificăm obiectivele personale, să ne promitem să cumpărăm, atunci când avem alternative, lucruri fabricate în România, la fel cum fac nemţii, francezii sau polonezii, care cumpără produse fabricate la ei'', a spus Damian.

În opinia şefului Terapia, indiferent cât de bune sau rele vor fi guvernările, nu va conta, pentru că rotiţele economiei vor merge de la sine, investitorii vor sesiza consumerismul patriotic, vor crea noi locuri de muncă şi vor aduce mai mulţi bani la buget. Se vor dezvolta alte industrii verticale şi orizontale, vor exporta punând "Made in Romania" pe multe continente, vor contamina alţi investitori.

'' Şi atunci când vom fi întrebaţi care sunt avantajele strategice pentru atragerea unui investiţii, vom putea bifa capăt de listă - românii au mania de a cumpăra lucruri fabricate în România'', a precizat CEO-ul Terapia.

Producătorul italian de electrocasnice De'Longhi SpA şi compania finlandeză Nokia au semnat ieri un acord pentru achiziţionarea de către compania italiană a facilităţii de producţie Nokia din Cluj. Fabrica de electrocasnice De'Longhi din Jucu va avea între 600 şi 1.000 de angajaţi, investiţia va ajunge până la 30 mil. euro, iar producţia va fi demarată în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO