Companii

Dacia a ajuns la un pas de 100.000 de maşini asamblate în T1/2019 şi a trecut de 1,5 miliarde de euro producţie

Duster a urcat anul trecut pe locul secund în topul SUV-urilor mici la nivel european, cu 180.000 de maşini vândute, în creştere cu 24% faţă de anul anterior.

Duster a urcat anul trecut pe locul secund în topul SUV-urilor mici la nivel european, cu 180.000 de maşini vândute, în creştere cu 24% faţă de anul anterior.

Autor: Bogdan Alecu

15.04.2019, 09:30 252

Modelul cu cea mai ridicată producţie este în continuare Duster, cu un total de 75.321 de unităţi în primele trei luni din 2019, în creştere cu 40% faţă de perioada similară a anului 2018.

Producţia Dacia a crescut cu 14% în primul trimestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, po­tri­vit datelor Asociaţiei Cons­truc­torilor de Automobile din România (ACAROM), la 97.231 de auto­vehicule. Este pentru prima dată când uzina trece pragul de 90.000 de maşini asamblate în primul trimestru.

La nivelul lunii martie producţia uzinei de la Mioveni a urcat cu 13% la 32.403 maşini. Modelul cu cea mai ridicată producţie este în continuare Duster, cu un total de 75.321 de unităţi în primele trei luni, în creştere cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut. În total, Duster a ajuns la o cotă de 78% în primul trimestru din totalul producţiei uzinei. Spre compa­ra­ţie, în primul trimestru din 2018 SUV-ul Dacia avea o cotă de 63% din producţia uzinei, iar la final de an, Duster a ajuns la o cotă de 70% din total.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO