Companii

Cursă cot la cot între Glovo, Bringo şi eMAG. Cine va fi în top of minds când vrei ceva repede adus acasă de la supermarket?

Glovo a intrat recent în retail cu conceptul Express, un spaţiu comercial folosit exclusiv pentru livrare rapidă.

Un pariu recent al companiei de livrări Glovo, care e cunoscută ca intermediar între clienţi şi retaileri sau restaurante, îl reprezintă propriile magazine virtuale (centre de livrare), din care clienţii pot comanda direct. Produsele care se regăsesc în cadrul spaţiilor Glovo Express, în momentul de faţă, sunt achiziţionate direct de la producători sau distribuitori. „Ca orice alt retailer, şi noi ne-am îndreptat către distribuitori, pentru a obţine cele mai bune avantaje, pe care, la rândul nostru, să le putem oferi clienţilor noştri“, spune Victor Răcariu, regional general manager pentru regiunea SEE. Astfel, compania ajunge să se lupte cu retailerii din piaţă, unii dintre ei partenerii Glovo. Totuşi, Victor Răcariu spune că serviciul de livrare rapidă prin centrele proprii Glovo Express vine ca o completare a ceea ce platforma oferă deja astăzi pe zona de Quick Commerce.

Astfel, Glovo intră în competiţie cu Bringo (Carrefour) pe piaţa livrărilor expres din supermarket la domiciliu, iar aici va intra şi Emag, cu 22.000 de produse aduse în maximum două ore din depozitele proprii.

„De exemplu, în momentul actual, putem livra un coş chiar şi de 50 de euro ca valoare de la un retailer-partener, deoarece avem sortimentaţia şi awareness-ul faţă de brandul retailerului, însă pentru un coş de cumpărături mic poate fi o provocare să faci selecţia de produse dintr-un spaţiu de  3.000-4.000 de metri pătraţi.

Astfel, din centrele proprii compania vizează coşuri de dimensiuni mai mici, rapide şi de convenienţă. Un Glovo Express are în ofertă circa 2.500 de produse.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.