Companii

Cumparaturile pentru Pastele 2004 au fost peste asteptari pentru toate formele de retail

15.04.2004, 00:00 21



Previziunea ca Pastele din acest an va fi cel mai bun din istoria de pana acum a formelor moderne de comert existente pe piata romaneasca s-a confirmat. Fie ca a fost vorba de supermarketuri sau hypermarketuri, vanzarile de Paste au crescut fata de aceeasi perioada a anului trecut.



Cu mai multe magazine si mai ales cu clienti dispusi sa cheltuie mai mult, retelele de magazine din Romania au realizat in acest an plusuri atat la vanzari, cat si la traficul de persoane.



"Numarul de clienti pentru perioada Pastelui a fost chiar peste asteptari, spune Francois Oliver, directorul general al Carrefour Romania, companie care a vandut in perioada de Paste prin cele trei hypermarketuri din Bucuresti 800.000 de oua si 20.000 de cozonaci.



Potrivit acestuia, chiar daca febra cumparaturilor a inceput cu 2-3 saptamani inainte, saptamana de dinainte de Paste a fost cea mai aglomerata. "Cele doua zile care au constituit varfurile au fost 8 si 9 aprilie, adica joia si vinerea dinainte de Paste", adauga Oliver.



Aceeasi a fost situatia si la hypermarketul Cora, unde zilele de joi si vineri ale saptamanii trecute au adus, potrivit reprezentantilor companiei, cel mai mare numar de clienti in magazine.



Supermarketurile au mers la randul lor foarte bine in acesta perioada. "In comparatie cu anul trecut vanzarile din perioada Pastelui au crescut cu aproximativ 65%. Aceasta crestere se datoreaza schimbarilor din ultima perioada: implantarile in toate magazinele Univers'all au fost modificate pentru a raspunde mai bine cerintelor clientilor, sortimentele au fost diversificate si am facut eforturi pentru a pune in valoare produsele de pe plan local. Toate aceste masuri comerciale au fost insotite de o puternica campanie de publicitate in care am acordat un rol important cupoanelor care au putut fi castigate de clienti, precum si unei politici de pret mai agresive ", spune Patrick Iffly, directorul general al retelei de supermarketuri Univers'all. Reteaua opera trei magazine anul trecut de Paste, pentru ca in acest an numarul magazinelor operationale sa creasca la cinci.



Potrivit lui Iffly, produsele specifice acestei perioade au fost cele mai vandute in retelele de supermarketuri - miel, cozonac, oua, vin si dulciuri. In cazul hypermarketurilor, care au o suprafata de vanzare superioara, produsele nealimentare si-au castigat ponderi mai mari in totalul vanzarilor, ajungand chiar la 40% din in cazul hypermarketurilor Carrefour.



"In afara produselor specifice de Sarbatori au mers foarte bine textilele de dama, barbatesti, lenjeria de pat, aparatele foto, cadourile - accesorii, ceasuri sau ochelari de soare" adauga reprezentantul Carrefour Romania. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO