Companii

Cum trec retailerii de fashion prin prima scadere a vanzarilor

Cum trec retailerii de fashion prin prima scadere a vanzarilor

Mihai Sindrilaru, director pe Romania al New Yorker: Daca in 2008 lumea voia sa cumpere, sa cumpere, sa cumpere, acum vanzarile incep sa se stabilizeze.

06.07.2009, 16:32 150

 

Deichmann, cel mai mare retailer de incaltaminte din Europa, Takko, retailerul de imbracaminte german de tip discount sau New Yorker, jucator de aceeasi origine care activeaza pe acelasi segment sunt doar cateva nume care si-au anuntat intrarea la nivel local in 2007, intr-o perioada euforica pentru piata de fashion din Romania.

Timp de doi ani, toti au reusit sa-si creeze loc in principalele centre comerciale din tara, au avut cresteri de 100% ale afacerilor mai ales datorita expansiunii agresive si au prins un target numeros, acela cu venituri mici si medii, care si-a indreptat din ce in ce mai mult bugetul de cheltuieli spre imbracaminte si incaltaminte odata cu cresterea nivelului de trai.
 
Fac reduceri pentru a supravietui
2009 i-a surprins oarecum si i-a facut mai reticenti, atat in alegerea spatiilor comerciale, cat si in trasarea unui plan cu multe unitati nou deschise.
"Avem contracte cu centre comerciale din Focsani si Bucuresti (Cotroceni si Sun Plaza), dar cei de la expansiune nu mai vor sa dea detalii in legatura cu deschiderea altor unitati pentru ca nimic nu este sigur. Daca anul trecut ne-am depasit targetul cu 10%, acum vanzarile s-au mai temperat. Daca in 2008 lumea voia sa cumpere, sa cumpere, sa cumpere, acum vanzarile incep sa se stabilizeze", a declarat Mihai Sindrilaru, director pe Romania al retelei de opt magazine New Yorker.
Incetinirea vanzarilor este cauzata de accelerarea concurentei, mai ales ca retailerii care practicau preturi mari au fost nevoiti sa le coboare cu pana la 50% in cele mai multe cazuri. De exemplu C&A, jucator intrat pentru prima data in Romania anul acesta in Militari Shopping Center din Capitala, a anuntat reduceri de 50%. La aceleasi ajustari in jos a recurs si Inditex, magazinul Zara din centrul Bucurestiului si primul stradal din Romania avand pentru prima data de cand s-a deschis asemenea promotii.
"Sunt foarte multe reduceri de 50% pana la 70% chiar inainte de perioada legala care incepe la 1 august. Majoritatea companiilor merg acum pe rulaj, nu mai merg pe adaos. Fiecare incearca sa vanda cat mai mult pentru a suplini pierderile din adaos", crede Sindrilaru.
 
In provincie scade consumul de fashion
Faptul ca piata nu mai este la fel de euforica asa cum au vazut-o in 2007-2008 il spune si Takko, jucator care s-a confruntat cu scaderi de 30% ale vanzarilor fata de estimari.
Compania nu poate face o comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut deoarece la inceputul lui 2008 avea doar 3 magazine, iar acum are 30. "Vanzarile au inceput sa mearga din aprilie mai bine, mai ales ca a venit si perioada reducerilor. Chiar daca planul deschiderilor nu
s-a schimbat, suntem mai atenti la noile deschideri si ne uitam foarte mult la spatiile cu vizibilitate din centrele comerciale mai vechi la care renunta retaileri care nu-si mai pot sustine businessul", explica Cosmin Ulmeanu, director de vanzari al Takko Fashion International Romania. Pe langa cele 30 de magazine deschise, Takko are in plan lansarea altor 15 in anul fiscal mai 2009-mai 2010.
"In Bucuresti se simte o descrestere accelerata a vanzarilor, in timp ce in provincie scade consumul de fashion, dar oamenii se indreapta spre accesorii si reduceri, astfel ca la final de campanie de reduceri ramanem doar cu 10% din marfa de sezon", spune Ulmeanu incercand sa faca o scurta radiografie a pietei de fashion din ultima jumatate de an.
Takko vinde la pret intreg 65%-70% din marfa intr-un sezon, dar este ajutat si de faptul ca produsele au preturi mici pe tot parcursul anului.
Compania, care a incheiat anul fiscal mai 2008-mai 2009 cu 15 mil. euro, va deschide in curand magazine in Resita si Slobozia. "Ne indreptam spre orase mici pe care stim ca le acoperim doar noi pentru ca nu exista concurenta si nici nu vor intra jucatori in viitorul apropiat", declara Ulmeanu.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO