Companii

Crowne Plaza i-a adus lui Copos incasari de 7,7 mil. euro

10.11.2008, 16:00 16

Hotelul de cinci stele Crowne Plaza din Capitala, detinut de omul de afaceri George Copos, a inregistrat in primele noua luni ale anului o cifra de afaceri de 7,7 mil. euro (27,6 mil. lei), la un nivel similar cu cel de anul trecut.

Rezultatele au fost trase in jos de ultimele luni, cand majoritatea hotelierilor au inregistrat scaderi ale gradelor de ocupare si ale incasarilor. "Considerand totalul de incasari, luna septembrie a fost mai slaba fata de anul trecut, desi am avut incasari foarte bune pe partea de evenimente", a spus Mioara Gheorghe, director de marketintg si vanzari al Crowne Plaza, care a precizat ca hotelul va incheia anul cu o cifra de afaceri de 9,6 mil. euro.
Mai multe hoteluri de pe piata au anuntat in ultima perioada o diminuare a gradului de ocupare si o evolutie sub bugetul initial. Aceasta scadere a ritmului de crestere este pusa atat pe seama concurentei in crestere, cat si pe seama crizei financiare. Totodata, multi reprezentanti de pe piata afirma ca un motiv pentru care cresterile nu mai sunt atat de consistente este si raportarea la 2007, un an foarte bun pentru intreaga industrie.
Hotelul Crowne Plaza este situat in partea de nord a Capitalei, unde a devenit operational in acest an si hotelul Ramada Plaza de patru stele, detinut de omul de afaceri Gabriel Popoviciu. Totodata, pe segmentul de cinci stele a devenit operational in acest an hotelul Radisson SAS.
Crowne Plaza va contracara scaderea gradului de ocupare prin accentul pe partea de evenimente si prin majorarea tarifelor.
"In continuare majoritatea oaspetilor sunt straini si structura se va pastra. Pentru romani se stie ca bugetul de calatorie echivaleaza cu o suma mai mica, iar daca am merge pe dezvoltarea acestui segment in timp am inregistra mai putine venituri, iar strategia hotelului se va baza si anul viitor pe o crestere a veniturilor din evenimente si din majorarea tarifului mediu in conditiile in care gradul de ocupare pe piata va fi in jur de 63-65%."
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO