Companii

Covasna investeşte peste 3 mil. euro în modernizarea unei străzi

Autor: Laurentiu Cotu

24.01.2012, 17:10 121

Primăria Covasna a câştigat un proiect european în valoare totală de circa 14 mil. lei (3,3 mil. euro), din care aproximativ 8,3 mil. lei (1,9 mil. euro) sunt fonduri nerambursabile, pentru reabilitarea şi modernizarea tronsonului I al străzii Ştefan cel Mare, care cuprinde intrarea în oraş din direcţia Sfântu Gheorghe până la intersecţia cu strada Pava de Jos.

Proiectul "Modernizare strada Ştefan cel Mare - tronson 1 în oraşul Covasna", a fost depus spre finanţare în cadrul Axei Prioritare 2 a Programului Operaţional Regional, DMI 2.1, care susţine investiţiile pentru modernizarea reţelei de drumuri judeţene şi străzi urbane. Perioada de implementare a proiectului este de un an de zile, urmând ca, la începutul anului 2013 să se poată circula pe un tronson reabilitat de peste 1,4 km, al străzii Ştefan cel Mare.

Lucrările vor cuprinde pe lângă reabilitarea drumului şi modernizarea trotuarelor, a întregului sistem rutier, a sectoarelor de acces şi a celor cu zone verzi. În cadrul acestui proiect se vor reabilita reţelele de apă potabilă, de canalizare menajeră şi se va extinde reţeaua de canalizare pluvială.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO