Companii

Cornel Oprisan, seful IKEA: O scadere a vanzarilor nu ar fi o tragedie

Cornel Oprisan, seful IKEA: O scadere a vanzarilor nu ar fi o tragedie

Oprisan spune ca incearca sa pastreze aceeasi rata a profitabilitatii de la an la an

15.06.2009, 16:48 109

"O vanzare se poate reduce intr-o saptamana sau intr-o luna, dar nu inseamna ca peste doua saptamani nu recuperezi. Cererea sau nevoile se acumuleaza, ele nu dispar. Oamenii au nevoie de anumite produse. Poate nu si le permit la un moment dat, dar asta nu inseamna ca nu au nevoie de ele. Va veni o vreme cand si le vor permite, cand nu vor avea incotro si vor trebui sa le achizitioneze", a spus seful IKEA Romania.

IKEA Romania a inregistrat in primele trei luni ale acestui an, vanzari in crestere cu 5%, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Compania este singura din industria care a anuntat pana acum rezultate in crestere dupa ce Mobexpert a anuntat o diminuare cu 5% la trimestru, iar Silvarom un declin de peste 30%. Elvila, afacere controlata de omul de afaceri Viorel Catarama, a raportat o scadere de 10% in primele patru luni ale anului.
Reprezentantii acestor companii sunt pesimisti in ceea ce priveste evolutia vanzarilor din urmatoarea perioada, prognozand o accentuare a tendintei de scadere.
 
Evolutie, sub asteptari
"Mizam pe un ritm mai mare de crestere. Trimestrul patru din anul trecut s-a comportat normal (a avut o crestere de 18% - n.red.), desi criza financiara s-a facut simtita", a spus Oprisan.
El spune ca in aceasta perioada a marit numarul trainingurilor pentru angajati, pentru care investesc anual sume de ordinul sutelor de mii de euro.
"Avand in vedere ca avem sansa si nu mai avem presiune pe volume, cum era situatia in septembrie la lansarea catalogului, folosim aceasta perioada pentru pregatirea oamenilor", spune seful IKEA Romania.
IKEA deruleaza in prezent traininguri zilnice, dupa ce anul trecut, acestea se faceau o data pe saptamana.
Compania a inregistrat anul trecut o marja de profit de 4,4% pe piata locala, in scadere comparativ cu nivelul 7,8% din 2007. Astfel, compania a avut un profit net de 14,5 mil. lei (3,9 mil. euro), in scadere cu 4% comparativ cu nivelul de 15,2 mil. lei (4,6 mil. euro) raportat in cele noua luni de functionare din 2007.
"Contractele de hedging, care acopera circa o treime din cifra de afaceri, au salvat o parte din profit. Pentru 2009 suntem in perioada in care evaluam posibilitatile. S-ar putea ca la un moment dat aceste contracte de hedging sa fie paguboase, pentru ca acum bancile prevad o devalorizare a leului si un contract de hedging este scump. Incercam sa gasim alte solutii", a mai spus seful IKEA Romania.
 
Nu renunta la investitii
Intrebat daca este optimist in legatura cu evolutia viitoare a pietei de mobila si a vanzarilor IKEA, Oprisan a afirmat ca incearca sa ramana realist.
"Exista un coridor: nu poate sa fie mai bine de atat sau nu poate sa fie mai rau de atat. Cei pesimisti coboara sub o anumita limita, cei optimisti trec peste o anumita limita. Estimatul apropiat de realitate este un jackpot. Daca nu, reevaluam. Suntem intr-o piata in care trebuie sa fim tot timpul atenti", spune el.
Compania nu a renuntat la planurile de extindere anuntate initial, fiind in tatonare pentru deschiderea mai multor unitati in perioada urmatoare. Pana acum nu a fost concretizata o a doua investitie pe piata locala, insa sunt analizate cele mai mari orase ale tarii. "Mobila se va cumpara cu multa judecata. Orice client se va gandi ce obtine pentru banii pe care ii da, daca are neaparata nevoie de produsul respectiv", este de parere Oprisan.
IKEA a inregistrat anul trecut vanzari de peste 100 mil. euro pe piata locala, ceea ce o propulseaza pe primul loc in topul retailerilor de mobila de pe piata locala.
 
Crestere de 10% pentru intregul an
Produsele de mobilier au contribuit cu aproximativ 60% la vanzarile magazinului, restul reprezentand accesorii si decoratiuni pentru casa.
IKEA si-a bugetat pentru anul financiar septembrie 2008 - august 2009 vanzari de 110 mil. euro, in crestere cu 10% comparativ cu anul anterior.
Prezenta grupului IKEA pe piata locala mai presupune o reprezentanta, prin intermediul careia suedezii achizitioneaza mobila de la producatorii locali. Pana la sfarsitul lunii august, IKEA opera si o unitate de productie, Swedwood Romania, inchisa si vanduta in decembrie catre austriecii de la Holzindustrie Schweighofer, in urma unei tranzactii a carei valoare nu a fost facuta publica.
Piata interna de mobila (productia locala plus importurile) a crescut anul trecut cu 14%, de la 1,192 miliarde de euro la 1,355 miliarde de euro, fiind inregistrate cresteri atat pe segmentul articolelor de mobilier produse in tara, cat si in cazul importurilor, potrivit estimarilor APMR.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO