Companii

Contzilla.ro: Subvenţiile pe care ANOFM le acordă la angajarea persoanelor cu vârste între 16-29 ani şi peste 50 de ani

Contzilla.ro: Subvenţiile pe care ANOFM le acordă la...
15.09.2020, 11:07 2032

În perioada actuală, până la finalul anului 2020, este în derulare o măsură prin care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă acordă angajatorilor subvenţii lunare la încadrarea în muncă a persoanelor care au împlinit vârsta de 50 de ani sau a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani.

Baza legală este OUG 92/2020 care prevede la articolul 3 ca angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, până cel târziu la data de 31 decembrie 2020, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

De asemenea, de aceeaşi facilitate pot beneficia angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârşitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 şi 29 de ani. Pentru aceştia nu mai trebuie să fie îndeplinită condiţia de a fi avut contractul încetat în perioada stării de urgenţă/alertă, asa cum se întamplă în cazul persoanelor cu vârste peste 50 de ani.

În plus, în vederea acordării sprijinului financiar, persoanele care fac parte din cele două categorii trebuie să fie înregistrate ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni pentru care se obţine indemnizaţia.

În vederea obţinerii subvenţiei, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM de care aparţin, până la data de 31 decembrie 2020.

Documentele necesare accesării acestei măsuri se pot descarca de pe platforma aici.gov.ro iar ulterior, după completare se pot reîncarca pe aceeaşi platformă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO