Companii

Contzilla.ro: Certificatul pentru situatii de urgenta vs avizul privind existenta fortei majore. Unde se utilizeaza certificatul si cum se obtine?

Contzilla.ro: Certificatul pentru situatii de urgenta vs...

Autor: Roxana Rosu

26.03.2020, 16:49 214

In cazurile în care firmele se confruntă cu situaƫii de forƫă majoră, acestea pot să solicite Camerei de Comerƫ de care aparƫin, contra cost, un aviz privind existenƫa forƫei majore. Acesta permite părƫii care îl deƫine să invoce forƫa majoră în derularea contractelor comerciale şi astfel să fie exonerată de obligaƫia contractuală, cu acordul celeilalte părƫi contractante.

Spre deosebire de avizul privind existenƫa forƫei majore, certificatul de situaƫii de urgenţă (CSU) este un document care se eliberează firmelor a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Acesta se eliberează gratuit, în baza procedurii reglementate prin Ordinul 791/25.03.2020.

Printre situaƫiile în care se foloseste acest CSU amintim:

  • amânarea plătii chiriei şi utilităƫilor pentru sediul social şi sediile secundare;
  • posibilitatea invocării forƫei majore în contractele comerciale
  • pentru obƫinerea de facilităţi/măsuri de sprijin de la stat (indemnizaƫiile de şomaj tehnic).

Certificatele de situaţie de urgenţă sunt emise în două forme:

a) TIP 1 (ALBASTRU), pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei pe propria răspundere, din care rezultă întreruperea totală sau parţială a activităţii, ca urmare a deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate;

b) TIP 2 (GALBEN), eliberat pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei pe propria răspundere din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020.

Cererea pentru eliberarea certificatului se depune exclusiv electronic, prin platforma http://prevenire.gov.ro/,  iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării.

Spre desosebire de avizul penru forƫa majoră care se eliberează de Camerele de Comerƫ, CSU se eliberează de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

 Procedura concretă este:

Se încarcă pe platforma amintită următoarele informaƫii/documente:

a) datele de identificare;

b) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care acesta atestă că toate informaţiile şi documentele care stau la baza cererii pentru obţinerea certificatului sunt conforme cu realitatea şi respectă legislaţia în vigoare raportat la tipul de certificat solicitat,  cu referire la închiderea totală sau parţială a activităţii sau la diminuarea încasărilor în cuantumul indicat.

Documentele se încarca sub semnătura electronică a reprezentantului legal al operatorului economic sau a unui împuternicit al acestuia, deţinător de semnătură electronică.

În situaţia în care reprezentantul legal nu deţine semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele încărcate în platforma (inclusiv declaraţia pe propria răspundere) să fie semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO