Companii

Contractul privind tranzitul gazelor ruseşti prin România a fost prelungit cu un an

Contractul privind tranzitul gazelor ruseşti prin România a fost prelungit cu un an

Foto: Shutterstock

Autor: Carol Dan

08.12.2011, 13:05 197

Contractul de tranzit al gazelor ruseşti pe teritoriul României a fost prelungit cu un an, până la finele lui 2012, a declarat, joi, şeful direcţiei de strategie şi management corporativ din Transgaz Mediaş (TGN), Elisabeta Ghidiu.

Ghidiu nu a precizat când a fost semnat noul acord.

Negocierele dintre România şi Rusia pe această temă au fost cerute de Comisia Europeană.

Gazele naturale ruseşti, furnizate de Gazprom, tranzitează României de aproape 40 de ani. Acestea intră în România pe la Isaccea (judeţul Tulcea) şi ies din ţară prin localitatea Negru Vodă (Constanţa) spre Bulgaria şi alte ţări de pe culoarul balcanic.

Sistemul naţional de transport al gazelor este administrat de compania de stat Transgaz, controlată în proporţie de 73,5% de Ministerul Economiei. Transgaz gestionează, totodată, şi conductele prin care se tranzitează gazul rusesc către ţările din Balcani.

Oficialii Gazprom şi cei ai Ministerului Economiei au discutat, începând cu anul trecut, posibilitatea renegocierii, în vederea prelungirii, a contractelor de tranzit prin România a gazelor naturale către ţările din Balcani, precum şi posibilitatea extinderii colaborării cu Gazprom în zona producţiei de energie electrică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO