Companii

Constructor de parcuri fotovoltaice: Viitorul solarelor este în instalaţiile de acoperiş

Pentru a monta 1 MW de capacitate într-un proiect solar este necesară o investiţie de 1,3-1,8 milioane de euro

Pentru a monta 1 MW de capacitate într-un proiect solar este necesară o investiţie de 1,3-1,8 milioane de euro

Autor: Radu Bostan

19.06.2013, 11:00 4996

Un nou motor de dezvoltare al sectorului solar ar putea fi centralele mici, montate pe acoperişuri, în contextul în care în acest moment marile investiţii sunt afectate de recenta modificare a schemei de sprijin, cred oamenii din domeniu.

„Instalaţiile mici - acesta este viitorul sectorului pe termen lung, susţinute de tarife fixe şi autoconsum“, a spus Ales Spacil, director la Conergy, companie care construieşte parcuri fotovoltaice şi furnizează şi echipamente sub brand propriu. În România, Conergy a construit două proiecte a câte 2 MW, dar la nivel global portofoliul companiei se ridică la 430 MW, mai bine de jumătate din capacitatea unui reactor de la Cernavodă. În 2012, afacerile Conergy au ajuns la 474 milioane de euro.

Cele mai multe parcuri fotovoltaice funcţionale sau în curs de dezvoltare în acest moment au puteri de peste 1 MW, iar segmentul de putere mică este încă în stare incipientă, potrivit datelor Transelectrica, compania responsabilă cu sistemul de transport al energiei electrice. Deşi cadrul legal de sprijin al energiei regenerabile prevede posibilitatea ca micii producători să vândă electricitatea generată distribuitorilor la tarife fixe (feed-in tariffs), acest sistem nu a fost încă notificat Comisiei Europene şi nu poate fi pus în aplicare.

 

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO