Constructii

O autostradă deschisă în decembrie 2011, care a costat 135 mil. euro, are nevoie de reasfaltare pe toată lungimea

O autostradă deschisă în decembrie 2011, care a costat...

Autor: Szasz Jutka, Marian Buga

28.05.2013, 13:04 11345

Potrivit Biroului de Poliţie Autostrăzi Vest, viteza pe autostrada Arad-Timişoara a fost restricţionată la 60 şi 80 de kilometri la oră în mai multe puncte, având loc atât lucrări de reasfaltare, cât şi alte lucrări programate, precum la poduri sau la acostamente.

Lucrările de asfaltare au loc pe calea de circulaţie de la Arad la Timişoara, pe segmente de câte cinci kilometri, care se schimbă în fiecare zi, astfel că pe lungimea acestora se poate circula cu cel mult 60 de kilometri la oră, pentru că este disponibilă o singură bandă de mers.

"S-a constatat o deteriorare a asfaltului la suprafaţă. Deocamdată se lucrează pe banda întâi, care se decopertează, după care este reasfaltată. Lucrările vor continua pe a doua bandă şi pe calea de la Timişoara spre Arad", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX subcomisarul Teodor Tudur, şeful Biroului de Poliţie Autostrăzi Vest, aflat în localitatea arădeană Vinga.

Conform sursei citate, s-au mai impus restricţii de viteză de 80 de kilometri la oră în apropierea podurilor de peste autostradă, care sunt tencuite şi vopsite, dar şi în zonele în care se lucrează la acostamente, iar utilajele se află pe banda de urgenţe.

Tudur a spus că autostrada se află încă în administrarea constructorului, iar de la deschiderea traficului nu s-a putut circula niciodată cu viteza legală de 130 de kilometri la oră, viteza maximă permisă fiind de 100 kilometri la oră până în momentul predării către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumurilor Naţionale din România.

"Chiar şi după această predare, lucrări vor mai exista, pentru că în proiectul iniţial nu erau prevăzute reţelele de apă necesare toaletelor publice, astfel că ele vor fi introduse ulterior", a adăugat Tudur.

Autostrada dintre Arad şi Timişoara a fost deschisă traficului în decembrie 2011, iar la acea dată era asfaltat drumul, însă nu erau terminate alte lucrări, precum montarea parapetelor, montarea tuturor indicatoarelor, finalizarea podurilor. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit de mai multe ori, noul termen fiind noiembrie 2013.

De la deschiderea circulaţiei, pe autostradă au avut loc de mai multe ori reparaţii, în paralel cu lucrările prevăzute în proiect. Asfaltul a fost reparat şi în toamna anului trecut, după ce s-a ondulat de la traficul greu sau au apărut probleme la îmbinările de la poduri. Reprezentanţii Regionalei Timişoara a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale afirmaseră atunci că asfaltul s-a surpat la îmbinările unor podeţe din cauza infiltraţiilor de apă pentru că autostrada nu a fost finalizată şi nu există încă pe toată lungimea drumului şanţuri de scurgere laterale.

De asemenea, în urmă cu o lună viaductul care leagă, peste autostradă, localităţile Şagu şi Hunedoara Timişană a intrat în reparaţii după ce au apărut crăpături mari în asfalt, pe o lungime de o sută de metri. Viaductul fusese construit în toamna anului trecut, dar o latură a terasamentului s-a lăsat, astfel că asfaltul a crăpat pe mijlocul rampei de urcare.

Lucrările sunt executate de consorţiul FCC Construccion şi Astaldi. Autostrada are o lungime de 32,25 de kilometri şi face parte din coridorul IV Pan-european. Valoarea lucrărilor la acest tronson este de 482,8 milioane de lei, echivalentul a 135,43 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO