Companii

Compania care dezvoltă proiectul Nabucco a lansat procedura de rezervare a capacităţii de transport

Compania care dezvoltă proiectul Nabucco a lansat...

Autor: Ioan Dornescu

06.05.2013, 12:51 460

"Pe măsură ce continuă dezvoltarea proiectului Nabucco, suntem încântaţi să putem anunţa atingerea acestei etape extrem de semnificative. Odată construită, conducta Nabucco va oferi producătorilor şi transportatorilor acces la pieţe aflate în creştere din Europa Centrală şi de Sud-Est, precum şi un acces sporit la Terminalul Central European de Gaze Naturale de la Baumgarten (Austria). Procedura de tip «Open Season» se va desfăşura conform principiilor liberului acces şi diversificării aprovizionării", a declarat într-un comunicat Reinhard Mitschek, CEO al Nabucco Gas Pipeline International.

Prima fază a procedurii "Open Season" oferă potenţialilor transportatori posibilitatea de a-şi exprima interesul în rezervarea capacităţii conductei, precum şi de a cere acces la documentele procedurii, ulterior putând depune oferte neangajante de rezervare de capacitate.

Documentele includ detalii despre procedura "Open Season", formularul acordului de transport al gazelor şi codul de reţea aferent, stabilind termenii şi condiţiile propuse de transportator pentru serviciile prin conductă.

"Pe baza discuţiilor aflate în desfăşurare cu producători şi transportatori, avem motive să fim încrezători în ceea ce priveşte nivelul crescut de interes în această fază a procesului Open Season", a afirmat Frank Siebert, CFO al Nabucco Gas Pipeline International.

Finalizarea primei etape a "Open Season" este prevăzută până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al acestui an. Dupa încheierea acestei faze, transportatorii vor fi invitaţi să transmită oferte angajante. Începerea etapei ofertelor angajante este prevăzută pentru trimestrul al treilea al anului 2013.

"Pentru a asigura un anumit nivel de flexibilitate, Nabucco Gas Pipeline International îşi rezervă dreptul de a extinde sau modifica în alte moduri calendarul prevăzut pentru procesul Open Season", se arată în comunicat.

Conducta Nabucco va face conexiunea cu Trans Anatolian Pipline (TANAP), la graniţa turco-bulgară, tranzitând Bulgaria, România şi Ungaria, până la terminalul central-european de gaze de la Baumgarten, Austria. Prin Baumgarten, gazele furnizate prin Nabucco pot fi transportate către peste 500 de milioane de clienţi din toata Europa.

Grupul de petrol şi gaze austriac OMV a preluat în martie participaţia de 16,7% a companiei germane RWE în consorţiul Nabucco, din care mai fac parte Transgaz, Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding şi MOL (Ungaria).

Prin preluarea acţiunilor RWE, OMV a ajuns cel mai mare acţionar al companiei, cu o participaţie de 33,34%. Restul acţionarilor Nabucco International au participaţii de câte 16,67%.

Acţionarii Nabucco au semnat în ianuarie un acord de cooperare, precum şi un acord de opţiuni de subscriere şi de finanţare, cu acţionarii câmpului gazeifer Şah Deniz. Acordul prevede că SOCAR, BP, Statoil şi Total ar putea finanţa în comun dezvoltarea Nabucco conductei şi ar putea primi jumătate din acţiuni.

Nabucco ar urma să aducă gaze din zăcământul Şah Deniz şi să le vândă pe piaţa europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO