Companii

Compania austriacă de logistică Quehenberger merge spre afaceri de 60 mil. euro în 2018, plus 10%

Pentru cea de-a doua jumătate a anului reprezentanţii companiei estimează că vor investi o sumă de 2-3 milioane de euro pentru dezvoltarea liniei de business de contract logistics

Pentru cea de-a doua jumătate a anului reprezentanţii companiei estimează că vor investi o sumă de 2-3 milioane de euro pentru dezvoltarea liniei de business de contract logistics

Autor: Mădălina Dediu Panaete

27.08.2018, 00:04 589

Compania are 130.000 de metri pătraţi de spaţii de depozitare în România, dintre care 85.000 de metri pătraţi în Bucureşti. 

Alexandru Catana, country manager pentru Bulgaria şi România al Quehen­berger Logistics, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de transport şi logistică, spune că businessul pe care îl conduce a avut o evoluţie sub aşteptări în prima jumătate anului, dar începând cu luna iulie se vede un reviriment. 

„Dacă analizăm primele şapte luni versus aceeaşi perioadă a anului tre­cut, începem să vedem un reviriment şi probabil vom încheia anul cu o cifră de afaceri în jurul a 60 mil. euro, adică o creştere de circa 10% faţă de anul anterior. Însă este destul de dificil, deoarece, aşa cum ne-am aşteptat, mediul politic şi cel economic sunt destul de instabile“, explică executivul.

Alexandru Catana spune că în primul semestru în linii de business precum cea de contract logistics compania a reuşit să crească şi să depăşească cifrele bugetate, însă în altele aşa cum este flota de camioane rezultatele au fost sub aşteptări.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO