Companii

Coldwell Banker are in plan zece agentii in franciza

26.01.2009, 18:26 60

Compania de servicii imobiliare Coldwell Banker vizeaza extinderea retelei de agentii din Romania cu zece unitati, prin franciza, care se vor adauga la cele noua sucursale pe care firma le detine pe piata locala, estimand totodata o revenire a sectorului imobiliar in maxim sase luni. "Trebuie sa ne pregatim pentru extindere, in pofida contextului actual al pietei. Momentan cererea e strangulata de institutiile financiare care intampina dificultati in evaluarea situatiei proprii. Insa, situatia nu poate persista, tranzactiile si acordarea de credite trebuie sa continue pentru ca acestea sa-si sustina afacerea", informeaza compania. In acest sens, reprezentantii companiei estimeaza o revenire a pietei in trei sau maxim sase luni, cand "va exploda presiunea acumulata a cererii". Compania, fondata in Statele Unite ale Americii, este prezenta pe piata romaneasca din 2007, prin intermediul Coldwell Banker Affiliates of Romania si detine noua sucursale, dintre care cinci in Bucuresti si patru in tara. Coldwell Banker este detinuta in prezent de Realogy Corporation, unul dintre cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reteaua sa, Coldwell Banker acopera 47 de tari cu 3.600 de birouri si 120.000 de brokeri.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO