Companii

Claudiu Dumitrescu, manager SJU Târgovişte: Avem un aparat de testare pentru coronavirus la Dinspensarul TBC. S-a constatat că softul poate fi modificat şi am început procedura de achiziţie a kiturilor

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte deţine un aparat care ar putea testa persoanele pentru coronavirus, motiv pentru care reprezentanţii spitalului au început achiziţia de kituri de testare, a spus pentru ZF Claudiu Dumitrescu, managerul SJU Târgovişte.

„În Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte avem un aparat de testare PCR la Dinspensarul TBC. S-a constatat că software-ul poate fi modificat şi s-a declanşat procedura de achiziţie a kiturilor. Au fost solicitate ministerului Sănătăţii fonduri pentru achiziţionarea unui aparat de testare PCR, procedura de achiziţie fiind în derulare”, a spus Claudiu Dumitrescu.

Până în prezent, în cadrul SJU Târgovişte au fost recoltate 61 de probe, de la 61 de pacienţi, pentru testare pentru coronavirus – 50 de teste la secţia de Boli Infecţioase şi 11 la UPU, prin DSP. „Se recoltează câte probe se consideră necesare.”

De asemenea, probele sunt trimise pentru a fi prelucrate spre Spitalul Clinic Matei Balş din Bucureşti, iar până la aflarea rezultatelor, pacienţii sunt izolaţi individual în camere cu grup sanitar propriu şi li se monitorizează starea clinică şi simptomatologia.

„Rezultatele pozitiv sunt primite cu prioritate în cel mult 24 de ore, în timp ce cele negative ajung mai târziu, deoarece sunt foarte multe probe în lucru şi se prioritizează trimiterea rezultatelor pozitive, pentru a se putea iniţia procedurile şi tratamentele cât mai repede”, a adăugat Claudiu Dumitrescu.

În cadrul SJU Târgovişte lucrează 1.794 de cadre medicale, iar până la acest moment s-a efectuat o singură testare pentru personal medical.

„Avem stocuri de echipamente de protecţi pentru aproximativ 30-45 de zile, cu două excepţii: măşti cu filtru şi mănuşi lungi, care nu se găsesc pe piaţa românească în acest moment, dar pentru zilele următoare avem comenzi care sperăm să fie onorate.

Echipamentele de protecţie au fost achiziţionate de spital în cea mai mare parte, restul fiind de la ISU şi din donaţii.”

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.