Companii

Cine este omul de afaceri care a denunţat-o pe judecătoarea reţinută de DNA?

Cine este omul de afaceri care a denunţat-o pe judecătoarea reţinută de DNA?

Autor: Mirabela Tiron

29.02.2012, 19:01 2144

Omul de afaceri Petre Blanda, care a denunţat-o pe judecătoarea Maria Radu pentru luare de mită (200.000 de euro), controlează firma Ecprod din Târgovişte, cu activitate în construcţii.

Firma a avut în 2010 afaceri de 18 milioane de lei (4 milioane de euro) din lucrări de protecţia mediului (dezafectări de reziduuri petroliere, împăduriri, redări în circuitul agricol şi silvic), lucrări de îmbunătăţiri funciare, construcţii industriale şi metalice dar şi închirieri de utilaje, după cum arată datele de pe site-ul companiei.

Ecprod, înfiinţată în 1994, a realizat lucrări pentru Apele Române SA, Compet SA Ploieşti, Societatea Naţională Transgaz Mediaş, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Municipiului Moreni şi Consiliul Local Moreni, Transelectrica S.T Craiova, CNL Oltenia Târgu Jiu, după cum arată datele de pe site-ul companiei.

Procurorii anticorupţie au reţinut-o ieri pe judecătoarea Maria David, după ce ar fi cerut 200.000 de euro de la Petre Blanda pentru a interveni pe lângă foştii săi colegi de la Curtea de Apel Ploieşti în vederea anulării unei condamnări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO