Companii
CGS România, cel mai mare operator de call centere, vine cu o veste extraordinară: Am primit comenzi ferme pentru a mai angaja încă 400 de oameni. Clienţii noştri din afară au o mare problemă în India şi Filipine, pentru că angajaţii de acolo nu prea au net acasă. Noi nu avem probleme cu aşa ceva
#zftrebuiesarepornimbusinessul
Vladimir Sterescu, country manager al CGS România: Dacă ne vom afla într-un model hibrid de muncă se vor deschide porţile şi către oameni din alte oraşe, indiferent unde se află acestea.
Computer Generated Solutions România (CGS), subsidiara locală a companiei americane cu acelaşi nume, principalul furnizor de servicii de outsourcing de pe piaţa autohtonă, vrea să-şi crescă echipa cu 436 de angajaţi, în contextul în care există încă cerere pe acest segment de piaţă, iar România dispune de o infrastructură bună de comunicaţii, care poate să ofere accesul rapid la munca de acasă, în comparaţie cu alte state ale lumii.
„Clienţi de-ai noştri, cu expunere mare în Asia, în ţări precum India şi Filipine, au fost grav afectaţi în ultima perioadă pentru că în acele regiuni nu există facilităţi de lucru de acasă. Infrastructura de comunicaţii din acele state, dar şi din unele ţări din Europa, nu este la fel de bună ca cea din România. De aceea, în ultimele trei săptămâni am primit comenzi ferme de a angaja peste 400 de oameni. Mai exact, în acest moment avem deshise 436 de poziţii noi“, a spus Vladimir Sterescu, country manager al CGS România, invitat în cadrul emisiunii de business ZF Live. El menţionează că întregul proces de recrutare se desfăşoară exclusiv remote (de acasă-n. red.), iar pe toată perioada restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19 lucrul angajaţilor se va desfăşura de acasă, compania funcţionând deja de o lună cu un procent de peste 90% dintre angajaţi în această variantă de lucru.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Zara intră indirect pe piaţa de modă second-hand din România prin iniţiativa „Pre-Owned“, prin care consumatorii pot să revândă, să doneze sau să repare haine
-
Top 1.000 cele mai mari companii din România, astăzi, 29 martie. Cum s-a schimbat businessul mare în şapte ani de când ZF şi Deloitte realizează anuarul Top 1.000 cele mai mari companii din România
-
Finanţele ţării derapează puternic la debutul anului. Întrebarea-cheie: cât va fi deficitul bugetar în 2024?
-
Premier Energy: Avem o abordare bullish a pieţei din România. Ţintim spre un model de business vertical integrat
-
O nouă emisiune în grila ZF Live: ZF Profesii Liberale, în fiecare luni, de la ora 16:30, în parteneriat cu Libra Internet Bank
-
Când merg românii la cumpărături. Vineri e cea mai bună zi de shopping, luni cea mai slabă ca vânzări
-
Pe 28 iunie Hidroelectrica umple buzunarele acţionarilor cu dividende de 6,3 mld. lei, întreg profitul pe 2023. Randamentul de 11% saltă preţul acţiunilor la BVB pe volume bune
-
ZF Private Health. Zoltán Madaras, fondatorul reţelei Dora Optics din Mureş: Am pornit businessul cu banii din bursa de student. Avem astăzi energia necesară şi medici tineri cu care putem să ne lărgim activitatea medicală
-
Raiffeisen urmăreşte o creştere organică şi echilibrată pe produse şi plănuieşte investiţii de circa 282 mil. lei. Banca vrea să dea dividende de 860,4 mil. lei, reprezentând 50% din profitul din 2023
-
ZF Investiţi în România! Dragoş Dărăbuţ, Agista: Vrem să facem două tranzacţii în 2024. Ne uităm cu atenţie la zona medicală şi la segmentul IT
-
Piaţa muncii se reechilibrează, angajatorii reţin mai bine talentele în companie. Recrutarea dă semne de încetinire pentru că şi fluctuaţia de personal scade. În ceea ce priveşte blue collar, avem o altă perspectivă: piaţa nu numai că s-a liniştit, vedem o scădere abruptă cel puţin în ultimele luni
-
Business sportiv. Cum a reuşit un mic club sportiv din Băicoi să atragă companii mari ca sponsori? Lucian Mircescu a pornit clubul Aurora Băicoi pentru a încuraja copiii din comunitate să facă sport
-
Best of ZF Power Summit 2024. Radu Mustaţă, Marsh: Europa are nevoie de o strategie de a reloca producţia de echipamente în Europa, aşa cum vedem în SUA. Focusul României trebuie să fie pe proiectele mari, strategice
-
Creditele retail noi în lei indexate la noul indice IRCC ar trebui să aibă dobânzi mai mici pentru că IRCC coboară la 5,90% în T2/2024 şi apoi spre 5,85% în T3/2024, de lângă 6%, unde a oscilat până acum. ROBOR la 3 luni este tot peste 6%, şi peste IRCC, în pofida lichidităţii record
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Istvan Sarkany, investitor la BVB: Am mai făcut puţină curăţenie în portofoliu. Cele mai mari patru deţineri, Simtel, TTS, DN Agrar şi Prospecţiuni
-
Afaceri de la Zero. Xantya Turcu, absolventă de Arte, şi-a deschis un atelier în care modelează ceramica sub emblema Pottery Paw. „Am investit cel puţin 5.000 de euro până acum şi simt că ar mai trebui încă pe atât“