Companii

Cererea de borduri creează noi fabrici. Symmetrica a mai deschis o unitate la Braşov

Autor: Andreea Mioara Neferu

30.03.2012, 00:00 417

Producătorul sucevean de pavele, borduri şi rigole Symmetrica, deţinut de Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu, a finalizat o investiţie de 2,1 milioane de euro într-o nouă unitate de producţie, a patra a companiei, la Prejmer, judeţul Braşov.

"Investiţia absorbită de fabrica din Prejmer a provenit din fonduri proprii, în proporţie de 30%, restul fiind asigurat de credite bancare", a declarat Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica.

Compania ajunge astfel să deţină patru fabrici pe piaţa locală, având în prezent unităţi de producţie la Vereşti, judeţul Suceava, Podu Ilioaiei, judeţul Iaşi, şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti. Investiţia totală în cele patru fabrici s-a ridicat la 16,3 milioane de euro.

Noua fabrică de la Prejmer are o capacitate de producţie de 1.500 de metri pătraţi pe zi, iar capacitatea totală de producţie a celor patru unităţi de producţie se ridică la 9.500 de metri pătraţi.

"Pentru aceasta (fabrica de la Prejmer - n. red.) va fi nevoie doar de 3 operatori pe schimb. Fabrica însă va avea în total 16 angajaţi, angrenaţi în activitatea de producţie, contabilitate, livrare şi mentenanţă", a declarat Cătălin Ciobanu, directorul fabricilor Symmetrica din Prejmer şi Bolintin Vale. 85% din producţia fabricii se va adresa clienţilor industriali, care au în derulare lucrări ample, Symmetrica mizând pe nevoia autorităţilor locale de a reface partea carosabilă şi pietonală din oraşe şi comune, dar şi pe cererea firmelor de construcţii pentru investiţiile în mediul privat.

"Piaţa pavelelor va înregistra în acest an o creştere de 5% în valoare şi volum, iar pe viitor estimările arată un potenţial mare de dezvoltare. Iar dacă nu investim noi, românii, în producţie, mobilizându-ne toate resursele financiare şi umane, vor avea grijă să ne «bată la uşă» consorţiile străine şi să acapareze piaţa", a mai spus Sebastian Bobu. Piaţa autohtonă de pavele şi borduri s-a ridicat anul trecut la 12,5 milioane de metri pătraţi, în volum, respectiv 70 de milioane de euro, în valoare, potrivit estimărilor Symmetrica. Pentru 2012 compania mizează pe un avans de 5% al pieţei, la o valoare de 73,5 milioane de euro şi un volum de 13 milioane de metri pătraţi.

Compania Symmetrica a avut afaceri de 13,5 milioane de euro anul trecut şi estimează anul acesta un business de 16,2 milioane de euro.

Pe piaţa locală Symmetrica concurează cu jucători precum Elis Pavaje din Alba.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO