Companii

Cei 2.400 de angajaţi ai Rulmenţi SA Bârlad şi-au reluat activitatea după zece zile de concediu

Autor: Theodor Istrate

04.01.2012, 09:39 186

Cei 2.400 de angajaţi ai societăţii Rulmenţi SA Bârlad, cel mai mare agent economic din judeţul Vaslui, şi-au reluat activitatea, marţi, după zece zile de concediu de odihnă în care au fost trimişi pe perioada sărbătorilor de iarnă de către patronat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fabrica de Rulmenţi Bârlad, a doua unitate de profil din România, şi-a pornit din nou producţia, după o perioadă de zece zile în care toţi salariaţii au fost trimişi în concediu de odihnă, conform unei prevederi din contractul colectiv de muncă, asumată şi de sindicate.

Ca şi în ultimii doi ani, patronatul turc care deţine fabrica bârlădeană şi-a propus pentru 2012 o creştere atât a cifrei de afaceri, cât şi a producţiei.

"Pentru 2012, ne-am propus o creştere a producţiei de 10 - 15 la sută, fiind cea mai pesimistă cifră pe care mergem. Astfel, cifra de afaceri a societăţii va ajunge în acest an la 120 milioane dolari, cu o creştere pentru al treilea an consecutiv, într-o perioadă tulbure a economie pe plan mondial", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul general al SC Rulmenţi SA Bârlad, Corneliu Pricope.

Din ianuarie 2012, toţi cei 2.400 de angajaţi ai societăţii bârlădene de rulmenţi vor beneficia de o majorare salarială de cinci la sută, ceea ce înseamnă 84 de lei în plus la un salariu mediu de 1.608 lei, cât era până la 31 decembrie 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO