Caută doar în titlu
Companii

Cea mai mare rafinărie din România intră în zodiacul chinezesc: kazahii, în etapa finală pentru vânzarea Rompetrol

Kazahii de la KazMunayGas, cei care deţin grupul Rompetrol prin intermediul companiei olandeze KMG International (KMGI), spun că negocierile cu chinezii de la CEFC pentru cedarea pachetului de control din KMGI au ajuns acum în etapa finală.

Discuţiile au devenit publice la finalul anului trecut şi au avansat chiar şi în ciuda reactivării dosarului Rompetrol de către pro­curorii români, lucru care a dus la inst­a­larea sechestrului asupra activelor rafinăriei Petromidia, principalul activ al grupului petrolier Rompetrol. „KMG Inter­national NV (KMGI), acţionarul majoritar al societăţii Rompetrol Rafinare, anunţă că negocierile dintre Compania Naţională KazMunayGas din Kazahstan (KMG NC) şi compania chineză CEFC (China Energy Com­pany Limited) pentru tranzacţia de cum­părare a 51% din acţi­unile KMG Inter­na­tional NV au ajuns în etapa finală. De aceea, acordul între KMG NC şi CEFC care atestă anga­ja­mentul ferm de a efectua tranzacţia urmează să fie semnat, împreună cu un set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii“, au anunţat reprezentanţii KMG International. În de­cembrie anul trecut, ka­zahii au a­nun­­ţat în­che­­­ierea u­nui me­mo­­ran­­dum de în­ţe­­le­ge­re cu com­pa­nia China Ener­gy Com­pany Limited (CEFC), chinezii expri­mându-şi în baza acestui acord dorinţa de a prelua un pachet de acţiuni la KMG International, fostul Rompetrol Group, entitate înregistrată în Olanda care controlează acum operaţiunile kazahilor din România.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.