Caută doar în titlu
Companii

Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Punct şi de la capăt. Cum s-au reinventat antreprenorii români în pandemie

► Un eşec este, pentru mulţi oameni, un semnal că drumul ales nu e cel potrivit şi, astfel, un declic pentru a abandona şi a reconfigura traseul. Nu pentru toată lumea însă. Când pandemia le-a pus o piedică din cauza căreia întregul plan de business s-a dat peste cap, câţiva antreprenori nu s-au refugiat în statutul mult mai confortabil de angajat, ci au ales să o ia de la capăt tot pe cont propriu, dar în alte domenii. De la curăţătorie la design vestimentar sau de la şcoală de tenis la imobiliare. N-a zis nimeni că este simplu, dar este singura cale pe care ei o cunosc: calea viselor care devin realitate prin forţe proprii.

► Asigurătorul austriac Uniqa mizează anul acesta pe o creştere importantă în zona asigurărilor pentru companii mici şi mijlocii, mai ales dacă luăm în considerare şi programele de susţinere lansate de guvern anul trecut, precum IMM Invest. Este un segment care merită explorat mai mult în 2021, crede Paul Cazacu, numit recent în funcţia de preşedinte al directoratului Uniqa Asigurări.

► Dacă în prezent un candidat aflat în căutarea unui loc de muncă poate fi adăugat sau scos de pe lista scurtă în funcţie de o privire subiectivă sau critică a specialistului din departamentul de HR, pe viitor acest risc - în unele cazuri - sau avantaj, în altele, e posibil să dispară şi asta pentru că România se aliniază încet, dar sigur la tendinţa de digitalizare a departamentelor de resurse umane. Deja, în mai multe industrii din piaţa locală companiile cu mii de angajaţi folosesc în primele etape ale recrutării chatboţi care triază candidaţii cu un obiectivism setat din fabrică.

► Pademia a închis oraşe, fabrici, şcoli, magazine, însă n-a fost nicăieri mai perturbatoare ca în sectorul restaurantelor şi hotelurilor sau al teatrelor. Unii angajaţi lucrau acolo de zeci de ani. Unele locuri de muncă sunt distruse pentru totdeauna. Pentru mulţi dintre cei rămaşi fără venituri, singura soluţie este recalificarea profesională.

► Managerii de hoteluri din Sharm El Sheikh au promis că nu vor ezita să facă loc drapelului României printre cele expuse ale Ucrainei, Rusiei, Marii Britanii şi Germaniei, atunci când turiştii români vor fi în număr mai mare în această destinaţie. Ce i-ar putea atrage pe români acolo?

Citiţi mai multe despre toate aceste subiecte în noul număr al Business MAGAZIN

 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.