Companii

Ce autostrăzi primesc anul acesta bani: 700 mil. lei merg la Orăştie-Sibiu, 435 mil. lei la Cernavodă-Constanţa şi 188 mil. lei către americanii de la Bechtel

Ce autostrăzi primesc anul acesta bani: 700 mil. lei...

Autor: Andreea Neferu

23.01.2013, 18:02 2369

Principalele proiecte de infrastructură care vor fi finanţate anul acesta, cu prioritate din fonduri externe, sunt cele pentru reabilitarea liniei de cale ferată Coşlariu-Sighişoara, autostrada Orăştie-Sibiu, reabilitarea a 1.112 kilometri de drumuri naţionale, precum şi autostrada Lugoj-Deva, potrivit  unei note a guvernului privind proiectul legii bugetului de stat pe anul curent.

Cei mai mulţi bani, peste 1 miliard de lei, vor merge către reabilitarea căii ferate Coşlariu-Sighişoara, care va permite trenurilor să circule cu o viteză de până la 160 de kilometri/h. Fondurile pentru acest proiect vor veni însă exclusiv din finanţări externe nerambursabile, la fel ca şi în cazul autostrăzii Orăştie-Sibiu, care va primi în 2013 aproape 700 de milioane de lei. De altfel, această autostradă, cu o lungime de circa 82 de kilometri, are ca termen de finalizare luna aprilie a acestui an. Totodată, vor mai fi alocaţi anul acesta sume şi pentru proiecte de infrastructură care deja au fost finalizate şi deschise circulaţiei, însă în cazul cărora statul nu s-a achitat integral de datoriile faţă de constructorii care au participat la respectivele lucrări. Este vorba, spre exemplu, de autostrada Cernavodă-Constanţa, care a fost finalizată integral la finalul lunii noiembrie 2012, dar pentru care s-au alocat anul acesta peste 435 de milioane de lei, majoritatea din fonduri externe rambursabile. Similar, pentru autostrada Arad-Timişoara şi variante de ocolire a Aradului la standard de autostradă vor fi alocate anul acesta sume de aproape 251 de milioane de lei, majoritatea din fonduri externe rambursabile, deşi cele două şosele au fost finalizate în ultimul an.

Nici autostrada Braşov-Cluj-Borş, în cazul căreia în prezent se află în construcţie un singur tronson, Suplacu de Barcău-Borş, construit de americanii de la Bechtel, nu va rămâne fără bani. Autostrada va primi de la bugetul de stat în 2013 peste 188 de milioane de lei.

2013 este primul an în care proiectele de infrastructură de interes naţional au fost împărţite în portofoliile a două ministere, respectiv autostrăzile şi drumurile naţionale în subordinea lui Dan Coman Şova, ministrul delegat pentru marile proiecte de infrastructură, de interes naţional şi investiţii străine, respectiv infrastructura feroviară, aeroportuară, navigabilă şi de metrou în subordinea lui Relu Fenechiu, ministrul transporturilor.

Mo mentan nu este foarte clar cum anume va funcţiona pe viitor Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, având în vedere că planul noului guvern include divizarea companiei în două noi entităţi, o companie de drumuri care să revină în subordinea Ministerului Transporturilor şi o companie de autostrăzi care să rămână în portofoliul lui Dan Coman Şova.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO