Companii
Ce au făcut anul trecut constructorii care îşi dublaseră afacerile în 2019: din 25, doar 10 au continuat să crească, restul au fost pe minus
Doar zece din 25 de firme de peste 100 de milioane de lei din construcţii, care îşi dublaseră cifra de afaceri în 2019, au reuşit să se menţină pe plus şi în 2020. Alte 15 au raportat afaceri în scădere anul trecut comparativ cu cel precedent, subliniind încă o dată volatilitatea acestui sector, care depinde într-o mare măsură de investiţiile statului, de contractele publice încheiate, dar şi de stabilitatea pieţei.
ZF a plecat de la un tabel pe care îl publicase în octombrie 2020, cuprinzând cele mai mari firme de construcţii care reuşiseră cel puţin dublarea cifrei de afaceri în 2019 faţă de 2018.
Tesaro Kit Construct, Kirlic Group, Antrepriză Montaj Instalaţii, Aqua Parc, Lemacons, Soradi Development sunt câteva dintre companiile de construcţii care raportau, în 2019, creşteri de peste 100% (adică dublare) ale afacerilor.
Datele reflectă efervescenţa construcţiilor şi evoluţia lor de la un an la altul, amploarea investiţiilor şi apetitul dezvoltatorilor pentru proiecte noi. Din acest punct de vedere, anul 2020 a fost unul bun, deşi a fost marcat de pandemia de COVID-19. Nu toate companiile au avut însă de câştigat la fel de mult.
Cumulat, cele 25 de companii incluse în analiză au avut în 2020 afaceri de 6,9 mld. lei, faţă de 6,3 mld. lei în 2019, potrivit calculelor ZF. Creşterea a venit din rândul firmelor care s-au menţinut pe plus, în frunte cu Spedition UMB, compania familia Umbrărescu din Bacău.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Se dezgheaţă piaţa listărilor la Bursă. Furnizorul de energie Premier Energy şi distribuitorul de combustibil JT Grup Oil caută finanţare de peste 100 mil. euro de la investitorii de pe piaţa de capital
-
România va ajunge la un PIB pe cap de locuitor de 20.000 de dolari în 2024, de 10 ori mai mult decât acum 20 de ani, dar rămâne la distanţă mare în urma Slovaciei sau Cehiei
-
Conferinţa ZF/BT Agro Galaţi. Am ajuns să producem la fel de multe mere ca polonezii la hectar, iar dacă dublăm producţia de grâu şi porumb, ajungem din urmă Italia şi Franţa
-
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
-
Tobias Matter, directorul Centrului R&D Bosch din Cluj: Oferim internship pentru studenţi, dar nu îi recrutăm full-time. Ei întâi trebuie să îşi termine studiile. Centrul de Inginerie Bosch are 1.700 de specialişti cu birouri în Cluj, Bucureşti şi Sibiu.
-
Farmavet, afaceri de 270 mil. lei din medicamente de uz veterinar: „Vrem să extindem capacitatea de producţie“
-
Daniel Donici, Artesana Tecuci: „E foarte bine că există programe care ajută oamenii să se reintegreze pe piaţa muncii. Dar unde găseşti oameni care au lucrat o viaţă în siderurgie să vină să lucreze într-o fabrică de brânzeturi?“
-
Bucureştiul nimănui: toţi vor să fie primari, dar nimeni nu are un program pentru cel mai sufocat oraş din România. Problemele grave ale Bucureştiului, dar despre care niciun candidat nu vorbeşte
-
CEO Strategy, un proiect Ziarul Financiar şi ING Bank. Răzvan Marinescu, CEO, KLG Europe Logistics: Ultimii ani au fost ca un roller coaster continuu în care au apărut diverse scenarii. Sentimentul acum este că nu mai trăim într-o piaţă în care ne calculăm tarifele plecând de la costuri la care mai adăugăm o marjă
-
Bursă. Ediţia a XVI-a Fidelis, cea mai mare de până acum, listată oficial de marţi la Bursa de Valori Bucureşti
-
Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Câte bordeie, atâtea obiceie: „Cred că plasticul nu îl poţi evita în viaţa de zi cu zi, dar măcar poţi încerca să reciclezi o parte din el“
-
Analiză. Pagina verde. Cine sunt cei trei furnizori de echipamente RVM din Sistemul Garanţie-Returnare pe care le vedem în marile reţele de magazine
-
ZF Agropower. Costul coşului de Paşte a crescut cu 10%. Clienţii au găsit o alternativă la tradiţionalul miel întreg: cumpără drob la bucată, pulpă sau cotlet de berbecuţ
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Jean Paul Tucan, JT Grup Oil: Vrem să ne listăm la BVB după o ofertă publică iniţială de majorare a capitalului social. Prospectul, pe masa ASF pentru autorizare
-
Rudolf Vizental, ROCA Investments: Acest proiect de private equity este precum un maraton, totul se acumulează
-
Afaceri de la Zero. Loredana Peptenaru, cu background în turism, a pornit în pandemie Nomad Travel Concept, o agenţie de turism care oferă vacanţe personalizate şi consultanţă şi care a ajuns la sute de clienţi
-
ZF Investiţi în România! Producătorul de lactate Artesana vrea peste 6 mil. euro prin Programul de Tranziţie Justă pentru o fabrică de brânzeturi în judeţul Galaţi
-
S-a terminat cu joburile şi afacerile aşa cum le ştim. Inteligenţa artificială schimbă total business-urile şi produce o revoluţie de care nimeni nu scapă