Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante La Mama, afirmă că businessul companiei sale a crescut anul trecut like-for-like (fără a se lua în calcul expansiunea) cu 5-10%. El adaugă însă că avansul a fost susţinut doar de măsurile interne luate de companie şi nu de factorii externi, macroeconomici.
„Eu nu simt creşterea economică la mine în restaurante. Anul trecut am avut o creştere a cifrei de afaceri like for like de 5-10%, însă aceasta s-a datorat strict nouă, nu măsurilor de relaxare fiscală sau majorărilor salariale.“
Mahu este de părere că reducerea TVA a lăsat bani în plus în buzunarele românilor, însă aceştia nu au cheltuit banii în restaurante, ci mai degrabă în supermarketuri sau în alte tipuri de magazine.
Grupul de restaurante La Mama are în plan pentru acest an deschiderea a cel puţin unui restaurant în Capitală. În prezent reţeaua numără opt unităţi, dintre care două pe litoral şi restul în Bucureşti, după ce a închis la jumătatea lui 2016 două unităţi. Închiderile au avut loc după ce contractele de chirie încheiate pe o perioadă de zece ani fiecare au expirat iar părţile nu au mai ajuns la o înţelegere.