Companii

Cât câştigă pe lună directorii de la aeroportul Otopeni, responsabili pentru dezastrul de la taxiuri, la terminalul "Sosiri"

Cât câştigă pe lună directorii de la aeroportul Otopeni, responsabili pentru dezastrul de la taxiuri, la terminalul "Sosiri"

Autor: Mirabela Tiron

30.08.2012, 11:50 6631

Cornel Poteraşu, directorul general al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, apare în declaraţia de avere, cu un salariu de bază de 3.740 de lei pe lună, (venitul anual nu apare, el fiind la conducerea companiei de câteva săptămâni), în timp ce directorul general adjunct, Gabriel Ţara, are un venit anual de 181.456 de lei (15.121 lei pe lună- potrivit calculelor ZF).

Ovidiu Toşa, şeful securităţii aeroportuare şi structurii de securitate de la Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, are un venit anual de 144.376 lei (12.031 lei pe lună), potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul aeroportului şi calculelor ZF.

Cristian Alexe, directorul de siguranţă aeronautică, are un venit anual de 114.156 de lei (9.513 lei pe lună), arată aceeaşi sursă.

Augustin Duţulescu, directorul de analiză financiară al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, are un venit anual de 177.904 lei (14.825 lei pe lună), potrivit declaraţiei de avere.

Gabriel Schuster, directorul tehnic, are un venit anual de 159.845 lei (13.320 lei pe lună), potrivit declaraţiei de avere.

Valentin Iordache, directorul de comunicare şi de calitate al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, după cum apare în declaraţia de avere, are un venit anual de 168.632 de lei (circa 14.000 de lei pe lună), potrivit declaraţiei de avere şi calculelor ZF. El nu a răspuns solicitării ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO