Companii

Carrefour mai are doar 353 de magazine în România, cu 16 mai puţine decât la finalul lui 2020. Zece dintre magazinele de proximitate Carrefour, operate de un francizat, au fost vândute către Profi

Carrefour şi-a restructurat reţeaua din România în S1 şi mai are 353 de magazine, cu 16 mai puţine decât la finalul lui 2020. Singurul format pe plus ca număr de magazine este cel de hipermarketuri. Cea mai mare scădere este înregistrată pe formatul de proximitate, unde numărul de magazine a scăzut cu 12, iar o explicaţie poate fi faptul că cel mai mare francizat al francezilor a vândut zece magazine către Profi.

Este interesant însă că sunt închideri şi pe acest segment şi pe cel de cash&carry (magazinele Supeco), cele două despre care oficialii Carrefour spuneau recent că reprezintă pariul companiei pe viitor, fapt ce înseamnă că se va miza puternic pe expansiune.

 România este piaţa cu cea mai mare scădere a numărului de magazine dintre ţările importante pentru Carrefour. Declin mai există doar în Italia (-1) şi în Belgia (-2), în rest totul e pe plus, în Franţa (ţara-mamă) existând cu 87 de unităţi mai mult decât în urmă cu şase luni, iar în Spania expansiunea a dus la o creştere a numărului de magazine de peste 200.

Evoluţia vânzărilor nu merge însă mână în mână cu evoluţia reţelei de magazine. Mai exact, în primele şase luni din 2021 grupul Carrefour a obţinut în România vânzări de 1,126 mld. euro, cu 2,3% mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2020.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.