Companii

Calor, distribuitor de echipamente de instalaţii: Avem numeroase lucrări pe care le refuzăm din lipsă de personal

Compania Calor îşi desfăşoară activitatea pe un teren ce se întinde pe o suprafaţă de peste 10.000 metri pătraţi din Bucureşti.

Compania Calor îşi desfăşoară activitatea pe un teren ce se întinde pe o suprafaţă de peste 10.000 metri pătraţi din Bucureşti.

Autor: Alexandra Cepăreanu

27.01.2020, 17:55 398

În prezent, în cadrul Calor lucrează 25 de salariaţi. „Mulţi angajaţi mi-au spus că pleacă să presteze aceeaşi muncă pe salarii mult mai mari în străinătate.“

Bogdan Popescu, general manager al companiei antreprenoriale Calor, care comercializează echipamente de instalaţii pentru încălzire, climatizare, ventilare, echipamente sanitare şi pentru piscine, spune că îi este greu să îşi desfăşoare activitatea pe piaţa locală din lipsă de personal. Principalul motiv pentru care nu poate recruta forţa de muncă necesară sunt salariile prea mici.

 „Actualmente avem 25 de salariaţi. A devenit foarte greu să găsim persoane dispuse să lucreze în orice domeniu (şoferi, secretare etc). Avem numeroase lucrări pe care le refuzăm din lipsă de personal. Eu cred că cea mai spinoasă problemă o reprezintă salariile din România, care sunt foarte mici în comparaţie cu salariile ţărilor din Uniunea Europeană, în schimb preţurile de la noi s-au aliniat cu preţurile din UE. Din această cauză, mulţi angajaţi mi-au spus că pleacă să presteze aceeaşi muncă pentru salarii mult mai mari în străinătate”, a declarat pentru ZF Bogdan Popescu, general manager al Calor, companie cu afaceri de 3 mil. euro în 2019.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO