Companii

Business Week despre Detroit-ul din Est

18.07.2005, 19:19 19

Tarile din Europa Centrala si de Est atrag tot mai mult atentia producatorilor si componentistilor auto, care au investit in ultimii ani in regiune mai mult de 24 de miliarde de dolari (peste 21 de miliarde de euro).

Regiunea, a doua din punctul de vedere al dinamismului dupa China, s-ar putea transforma intr-o "capitala" a industriei auto, potrivit publicatiei Business Week, care a dedicat cover-ul (articolul principal) din ultimul sau numar "Detroit-ului din Est", aluzie la orasul american unde isi au sediul central trei dintre cei mai mari producatori auto - General Motors, Ford si DaimlerChrysler.

Coridorul "low-cost" dintre Varsovia si Bucuresti este unul dintre cele mai dinamice centre pentru productia auto, fiind depasit doar de China. Fie ca este vorba de Cehia, Slovacia, Polonia, Romania sau Ungaria, toate pietele sunt in crestere, iar puterea de cumparare si implicit cheltuielile alocate masinilor sunt in crestere.

Adevarata miza este insa reprezentata de fabricile cu costuri reduse de productie, care pot produce masini pentru Europa de Vest, acolo unde clientii cumpara 14,5 milioane de masini anual, fata de numai 1 milion in Europa Centrala si de Est, se arata in ultimul numar al Business Week.

"Toate fabricile noi din Europa se vor construi in Europa Centrala si de Est", apreciaza Louis Schweitzer, fostul presedinte si director general al grupului francez Renault. Schweitzer este responsabil pentru proiectul Logan, adica, asa-numita masina de 5.000 de euro, care desi nu a mai ajuns sa fie vanduta la acest pret i-a innebunit deopotriva atat pe est-europeni, cat si pe cei din vestul Europei.

Daca anul viitor fabricile de automobile din Europa Centrala si de Est (alaturi de Turcia, vazuta ca o prelungire a coridorului Varsovia-Bucuresti) vor produce 2,3 milioane de vehicule, valoarea ar putea exploda pana la 3,8 milioane de unitati la orizontul anului 2010, adica o cincime din cate este estimat a fi produs in acelasi an in Europa de Vest.

Pana la urma, spune Josep Fornos, vicepresedintele si directorul general al diviziei europene a Teneco Automotive, "estul" va ajunge sa reprezinta 60% din totalul productiei auto din Europa, daca se iau in calcul si componentele auto realizate in fabricile din Europa Centrala si de Est.



In prezent

Ce a stat insa la baza unui astfel de exod al producatorilor si componentistilor auto catre Europa Centrala si de Est ? "O singura data statistica elocventa", sustine Business Week.

"Francezii si germanii muncesc 1.440 de ore pe an, comparativ cu aproape 2.000 de ore in Slovacia, Cehia si Polonia".

Mai mult, daca in Germania gigantul Volkswagen plateste unui muncitor aproape 50 de dolari pe ora, muncitorii din Slovacia primesc din partea producatorului auto doar 6 dolari pe ora.

Nu este greu de inteles de ce producatori precum Volkswagen, PSA Peugeot Citroa??n, Renault, Kia, Toyota, Audi sau Suzuki produc modele de masini din toate gamele, de la modele din clasa mica la decapotabile, masini de teren sau limuzine de lux.

Mai mult, spun analistii citati de Business Week, doar Germania a pierdut in ultimii ani 100.000 de locuri de munca din domeniul componentelor auto in favoarea tarilor est-europene.

Practic, daca in cazul unui producator auto, costurile cu forta de munca reprezinta intre 10% si 15% din costurile totale, in cazul componentistilor auto ponderea variaza intre 20% si 40%.

"In cazul joburilor care implica forta de munca intensiva, noi (Germania - n. red.) nu avem nici o sansa cu tari precum Romania sau China", apreciaza Manfred Wennemer, director executiv al gigantului german Continental, unul dintre cei mai mari producatori de componente electronice pentru industria auto, dar si de anvelope.

Continental este deja prezent cu activitati de productie in Romania, unde detine mai multe fabrici de anvelope si componente auto la Timisoara si Sibiu.

Germanii au beneficiat si de un suport important venit din partea autoritatilor din Sibiu, reusind sa construiasca "cea mai rapida fabrica din cate a construit Continental vreodata", potrivit lui Andreas Brand, director general al Continental Automotive Systems. Fabrica a fost construita in sase luni si jumatate si a permis grupului german sa dezvolte si parteneriate cu institutii de invatamant tehnic din Romania, precum Universitatea din Sibiu.

Avantajul costului nu se va mentine insa la nesfarsit. In urmatorii 10 sau 15 ani, salariile vor creste in Europa Centrala si de Est, iar diferenta dintre vest si est se va reduce, anticipeaza Business Week. Furnizori de componente precum Delphi sau Leoni se implanteaza deja in Ucraina, Belarus sau Rusia, deoarece productia in Cehia a componentelor care implica mana de lucru intensiva nu se mai justifica din punct de vedere economic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO