Caută doar în titlu
Vezi galeria foto
(2 poze)
Companii

Business MAGAZIN. Cum i-a dat pandemia planurile de investiţii peste cap lui Ovidiu Palea, un medic român care a lucrat 10 ani în SUA şi care s-a întors în ţară pentru a investi 9 milioane de euro în spitalul Provita din Bucureşti

Criza generată de răspândirea coronavirusului a luat prin surprindere antreprenorii din sectoarele unde activitatea s-a oprit complet, dar nici operatorii medicali nu au mers pe plus după ce funcţionarea acestora a fost limitată doar la afecţiunile urgente ale pacienţilor.

Centrul Medical Provita, o companie de talie medie din piaţa serviciilor medicale private, pus pe piaţă de familia Palea în Bucureşti în urmă cu aproape un deceniu, era în plină dezvoltare înainte de izbucnirea pandemiei. Puşi faţă în faţă cu răspândirea virusului şi în rândul cadrelor medicale, dar şi cu măsurile autorităţilor de limitare a circulaţiei, antreprenorii au fost nevoiţi să „oprească hemoragia”, aşa cum spune chiar medicul Ovidiu Palea, fondatorul Provita.

„Aveam de departe cele mai bune ultime şase luni cu o consolidare pe spital, cu programe noi şi deschiderea unui nou centru de recuperare. Am anticipat o cădere majoră a încasărilor care s-a adeverit în aprilie. A trebuit să luăm măsuri foarte grele ca «să oprim hemoragia», povesteşte Ovidiu Palea.

El este de profesie medic, având şi experienţa unui alt sistem de sănătate din afară, după ce a lucrat timp de zece ani în Statele Unite ca medic anestezist şi de terapie intensivă, în Washington.

Venind des în ţară şi văzând o oportunitate după intrarea României în Uniunea Europeană, medicul român a decis să ia fonduri europene pentru a începe propriul business, în 2011, din banii săi şi ai soţiei sale, Ada Palea, economistă în SUA.

În 2012, Provita a preluat o clinică ambulatorie din Bucureşti, iar până în 2015 a dezvoltat centrul de ambulatoriu. în 2015 a investit
9 milioane de euro în spitalul Provita, o unitate cu 39 de paturi.

Iar planurile pentru 2020 urmăreau în continuare dezvoltarea, înainte ca noul virus să ajungă în Europa, după care să afecteze toată lumea.i pot să se consolideze.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.