Companii

Burger King revine la Bucureşti pe 26 septembrie, cu un prim restaurant în Mega Mall şi alte două unităţi până la finele anului

Grupul polonez Amrest va deschide în data de 26 septembrie primul restaurant al brandului Burger King în România, în incinta Mega Mall, urmând să mai inaugureze alte două unităţi până la finele anului, unul tot într-un mall şi unul într-o zonă centrală din Bucureşti.

”Astfel, vom încheia anul 2019 cu un număr de trei restaurante deschise în Bucureşti. De asemenea, planurile noastre pentru 2020 sunt să deschidem cinci sau şase noi restaurante în capitală. Piaţa de restaurante cu servire rapidă din România are foarte mult potenţial şi, totodată, clienţi foarte pasionaţi atunci când vine vorba de burgeri, dar suntem încrezători că întreaga echipă Burger King şi AmRest este pregătită să facă faţă acestor aşteptări”, a declarat Alan Laughlin, Preşedinte Burger King AmRest, companie prezentă pe circa 20 de pieţe din lume.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.