Companii

Biofarm, controlată de trei SIF-uri, îşi majorează profitul cu 30% în primul trimestru şi afacerile cu 15%

Biofarm, controlată de trei SIF-uri, îşi majorează...

Autor: Liviu Popescu

18.05.2018, 00:04 452

Biofarm (BIO), companie farmaceutică controlată în proporţie de 88% de trei societăţi de investiţii financiare (SIF-uri), a raportat un profit net de aproape 12 mil. lei în T1/2018, în creştere anuală cu 30%, la afaceri mai mari cu 15%, de 43 mil. lei. „Un aspect important de luat în calcul este faptul că marja profitului net a înregistrat îmbunătăţiri semnificative în primul trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 27,4% de la 24,31% (T1/2017)”, se arată într-un raport al BRK Financial Group.

Analiştii adaugă faptul că între evoluţia acţiunilor BIO şi evoluţia indicelui principal BET există o corelaţie puternică de 0,86. Raportul a fost transmis investitorilor la data de 15 mai 2018.

De la începutul anului acţiunile BIO au plus 11%, faţă de avansul indicelui BET de 10,8%. Datoriile companiei au scăzut cu 12% în primele trei luni din 2018 faţă de decembrie 2017 în principal datorită diminuării datoriilor comerciale cu 20%. Biofarm va plăti dividende de 0,019 lei pe acţiune din 4 septembrie, echivalentul unui randament de 6% la preţurile curente.

Biofarm are 320 mil. lei capitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO