LIVE: ZFLive: Care sunt previziunile economice pentru România în acest an? De unde vor veni problemele? Ce se va întâmpla cu toată regiunea Europei de Est dacă Rusia atacă Ucraina?
Companii

Bîlteanu: Închiriem două treimi din Tower Center într-o lună

Turnul Tower Center din Piaţa Vic­toriei, care a stat gol din cauza litigiilor deşi construcţia a fost finalizată de mai bine de trei ani, va ajunge în următoarea lună la un grad de ocupare de 60-70%, afirmă Dragoş Bîlteanu, unul dintre coproprietarii clădirii cu 22 de etaje şi o înălţime de peste 100 de metri.

Primul chiriaş anunţat este compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, care a închiriat patru dintre etajele imobilului, iar în lunile martie-aprilie îşi va reloca biroul din Bu­cureşti, Potrivit datelor din piaţa imobiliară, printre potenţialii chiriaşi ai clădirii cu o suprafaţă închiriabilă de circa 22.000 mp se mai numără firma de consultanţă şi audit Ernst & Young şi Leumi Bank.

"În decurs de o lună va mai rămâne doar o treime din clădire neînchiriată. Primii chiriaşi probabil se vor mu­ta la începutul lunii aprilie", a declarat pentru ZF Dragoş Bîlteanu, cel care controlează proiectul de birouri alături de omul de afaceri elen Ioannis Papalekas.

Bîlteanu nu a oferit informaţii cu privire la numele viitorilor chiriaşi sau nivelul chiriilor solicitate. Potrivit informaţiilor din piaţa imobiliară, chiriile birourilor de clasa A din zona centrală a Capitalei pot ajunge la 16-19 euro/metrul pătrat lunar.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.