Companii

Berea la PET a majorat vanzarile multinationalelor cu 16% in sezonul rece

19.04.2006, 00:00 16

Constantin Bratu, directorul general al Asociatiei Berarii Romaniei, spune ca in primul trimestru din acest an marii jucatori multinationali au vandut cu 16% mai mult fata de anul 2005.

"Acest trend poate fi explicat prin cresterea in continuare a popularitatii PET-ului, dar realitatea este mai complexa. De fapt, berea si-a castigat locul pe masa romanilor in toate ocaziile festive, mai ales de sarbatori", a declarat Constantin Bratu, director general al "Berarilor Romaniei".

Asociatia Berarii Romaniei, care detine 70% din piata berii si grupeaza companiile Brau Union, Interbrew, URBB si Ursus Breweries, a anuntat o crestere a vanzarilor de 16% in primul trimestru al acestui an, fata de aceeasi perioada din 2005. Cele patru companii au vandut in primele luni ale anului peste 1,8 milioane de hectolitri de bere, luna februarie reprezentand un varf de vanzari, cu o crestere de 28% fata de februarie 2005.

Potrivit datelor Asociatiei, cresterea medie pe intreaga piata a fost de 11%, cu peste 2,5 milioane de hectolitri vanduti.

"Piata berii a luat avant in urma cu cativa ani, pe masura ce economia romaneasca a inceput sa creasca si ea intr-un ritm mai alert", a spus Constantin Bratu.

Bratu a precizat ca in acest context, tendinta de crestere din ultimii ani pe piata romaneasca a berii se va mentine si in acest an. "Cu toate acestea, ne asteptam ca inundatiile determinate de cresterea nivelului Dunarii sa se resimta in planul vanzarilor aferente acestei perioade", a continuat Bratu.

In 2005, consumul de bere a crescut cu 4,7%, pana la 15,2 milioane de hectolitri, pe baza cresterii cu 43,5% a vanzarilor de bere la PET, fata de 2004. In urma acestei evolutii, berea la PET detinea la sfarsitul anului trecut mai mult de o treime din piata.

Evolutia PET-ului a venit pe fondul unei scaderi a ponderii ambalajului de sticla, de la 71,5% in 2002 la 54,5% anul trecut. Potrivit datelor "Berarilor Romaniei", anul trecut romanii au baut aproximativ 1 milion de hectolitri de bere la halba, adica in jur de 6,3% din total, in timp ce berea la cutie reprezinta circa 7,8% din berea vanduta in 2005.

Cresterea consumului pe segmentul berii la PET, cumulata cu o scadere a vanzarilor de bere la sticla si la cutie si cu o evolutie constanta a berii la halba determina ca valoarea pietei sa ramana in jurul a 600 de milioane de euro, la fel ca in 2004.

Bratu considera ca evolutia segmentului de bere la PET este extrem de interesanta si merita sa fie urmarita si in continuare.

"Spre deosebire de Occident, romanii se orienteaza din ce in ce mai mult spre acest segment. Una din explicatii ar putea fi faptul ca sunt putine unitati care colecteaza sticlele clasice. De aceea, este de asteptat ca numarul producatorilor care opteaza pentru ambalajele de tip PET sa creasca in urmatoarea perioada", mai spune el.

Potrivit principalilor jucatori din industrie, berea la PET a depasit perceptia de bere ieftina, situatie sustinuta in principal de investitiile realizate de producatori in acest tip de ambalaj, dar si de inovatiile aduse in ultima perioada.

Constantin Bratu are 31 de ani si este director general al Asociatiei din septembrie 2005. Pana la acel moment, joburile sale nu au fost legate de industria bunurilor de larg consum. Asociatia Berarii Romaniei a fost infiintata in decembrie 2004 ca o initiativa a a celor mai importanti producatori de bere de pe piata romaneasca.

"Vrem sa dezvoltam o industrie puternica si responsabila in Romania. Majoritatea conditiilor pentru a face acest lucru sunt deja indeplinite. Membrii Asociatiei au realizat investitii de peste 420 de milioane de euro, iar taxele platite statului depasesc 160 de milioane de euro. Toate aceste companii stiu cum sa dezvolte un business", spune Bratu.

Chiar daca berea a inregistrat cresteri importante in volum in ultimii ani, media consumului de bere pe cap de locuitor in Romania este inca sub media europeana. Consumul anual de bere in Romania este estimat la 65 de litri/cap de locuitor, iar media europeana oscileaza in jurul valorii de 80 litri, campioana absoluta fiind Cehia, cu peste 160 litri/cap de locuitor.

Consumul de bere la PET in Europa Centrala si de Est se ridica la 53 de milioane de hectolitri, adica 17% din consumul total. Rusia detine pozitia de lider pe segmentul berii la PET, cu o ponderea de 46% din total vanzari.

In timp ce piata berii a inregistrat o crestere volumica de 4,7%, vanzarile celor patru companii membre ale Asociatiei Berarii Romaniei au crescut cu 7,4% in 2005.

Piata de bere din Romania este una dintre cele mai competitive din Europa, mai ales ca pietele vestice sunt dominate in general de trei jucatori internationali care controleaza 80% din piata. In Romania, filialele locale ale celor 4 companii multinationale (Heineken, SAB Miller, InBev si Carlsberg) prezente pe piata berii controleaza in jur de 70% din piata.

Un loc important este detinut in prezent de European Drinks, cel mai mare grup autohton din industria alimentara, care a anuntat investitii de peste 100 de milioane de euro in perioada urmatoare pentru cresterea capacitatilor de productie la bere.

Printre jucatorii mici se numara Bere Mures, o afacere dezvoltata de un grup de investitori autohtoni, Bermas Suceava si Martens Galati, filiala numarului patru de pe piata belgiana a berii, Martens Breweries.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO